Su Tong – Lumea de orez

UnknownLumea de orez este lumea lui Cinci-Dragoni, un tânăr care caută refugiu din calea apelor într-o prăvălie de orez aflată la periferia unui oraș din sudul Chinei. La fel ca multe dintre personajele acestui univers aflat mereu pe punctul de a se prăbuși, Cinci-Dragoni găsește în orez – în acumularea, consumul și fetișizarea acestuia – singurul țel al existenței. Într-un text bine ritmat și adesea hipnotic, Su Tong surprinde exuberanța, decadența și mai ales violența care însoțesc pas cu pas transformarea lui Cinci-Dragoni în stăpân și apoi în victimă a insațiabilelor sale dorințe. Brutal, direct, uluitor prin felul în care creează și distruge o lume cu o mare economie de mijloace stilistice,Lumea de orez, primul roman al lui Su Tong și un triumf al avangardei anilor 1980, își șochează și deopotrivă își fascinează cititorii.

Order Lumea de orez Preţ @ RON35,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *