De Marius Ghilezan
Torrent e un fel de traseu prin grădina cu suflete şi nicidecum un sistem de căutare de filme mişto. De undeva de sus, autorul (ajuns în eternitate) priveşte „nemuritor şi rece” la întâmplările fierbinţi cu sex, droguri şi chiar acţiuni necrofilice, unde altundeva, decât pe strada Stoian G. Bogdan sau în cimitir. În poemul eseu, named Torrent by the author: „uite-l pe Louis Armstrong, negru ca ciocolata cu lapte/şi Ela Fitzgerald ca tăciunii de înger,/şi Paganinio cu vioara cu vene de drac/what a wonderfull world”, o lume trăieşte la foc intens nebunia.
Autorul e un altfel de demiurg. Dacă din scris, reiese că nu crede în viaţa de apoi, textul e un elogiu carnal la poezeu (o altă divinitate). Sub ochii impasibili ai cititorului se petrece un masacru morbid al pudibonderiei, un fel de obişnuinţă la poeţii neamului, „când nimic nu au a spune”.
Torrent e un tunet, nu un torent. Cuvintele explodează, nu vindecă prejudecăţi. Excită şi zăpăcesc. Versurile sunt cearşafuri de lupanare, nu deprinderi zemoase ale textului fără conţinut.
Când nu vrăjeşte şi nu execută angelicele făpturi, Stoian G. Bogdan parodiază viaţa, paştişează poetul neamului Ion Mureşan şi duce personajele sale să facă sex cu trupul nedescompus al cântăreţei din groapă. Aici, faza e memorabilă. Citiţi-o şi nu dormiţi la noapte!
Supraomul din eseu sfidează imponderabilitatea gesturilor şi trăirilor poetice, aşezate comun în obişnuinţa literară românească. Dacă alţii plictisesc, SGB provoacă senzaţii tari. Nebunia la el nu e numai în pantaloni. Parafrazându-l pe Brecht, aş zice: „Opriţi ascensiunea lui Arthuro Ui,” deci a celui neadaptat unei lumi înţepenite în mediocritate. Şi la ce ar folosi această frână? „Lumea va fi mai chill mai cool mai dă-o dracu’?”
SGB îşi trăieşte condiţia de supraerou cu aripile în vânt, nu cu pliscul spre animalele de companie, cu plictisul în gheare. Plăcerea scrisului e la ea acasă, nu printre străini.
de acelaşi autor:
Leave a Reply