Sunt adunate aici, spre aducere-aminte, vreo două sute de anecdote, uneori înfiorătoare, alteori hazlii, întotdeauna singulare.Toate se referă la moartea unor persoane celebre, sau care ar trebui să fie celebre, în opinia mea: oameni de stat, savanţi, artişti, exploratori.
Moralistul Chamfort redă spusele unei domnişoare de doisprezece ani: «De ce această expresie: a învăţa să mori? Văd că treaba asta reuşeşte foarte bine de prima oară.“ Dar dacă viaţa este ansamblul forţelor care se opun morţii, a muri nu ţine oare de regulile cele mai elementare ale vieţii?»“ – Stéphane Audeguy Autorul romanului Teoria norilor ne încântă cu notaţiile sale, mai ireverenţioase decât mormintele, mai laconice decât discursurile funebre şi mai vii decât aridele necrologuri. Pe scurt, moartea ca artă de a trăi.
„De la ipoteza tulburătoare asupra morţii câinelui Laika până la tragicomedia asasinării lui Rasputin, trecând prin moartea unei necunoscute sufragete sau prin detaliile atroce ale executării lui Ravaillac, Stéphane Audeguy schiţează în filigran câte o reflexie filozofică cu fină ironie şi discretă indignare, atras de ceea ce el numeşte «poetica existenţelor singulare».“ – Christophe Bigot
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply