Steinhardt îşi continuă în Revista „masacrul” din volumul de debut, semnînd episodic tot „Antisthius” şi parodiind acum stilul revistelor Criterion şi Vremea, precum şi pe Eugen Ionescu. „Mă întreb încă o dată dacă între Steinhardt cel de după 1964 şi cel de pînă la 1947 există o ruptură. Recitirea recenta a scrierilor de junete mi-a consolidat opinia de acum zece ani. Cel de-al doilea Steinhardt nu înseamnă decât maturizarea firească a primului – sub impactul noilor experienţe existenţiale, culturale şi spirituale prin care i-a fost dat să treacă”, după cum observa Nicolae Mecu.
De acelaşi autor
Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Leon Duguit
Leave a Reply