În poemele lui, Ştefan Bolea taie destul de adânc în carnea lumii, exact cum se laudă în arta poetică din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fără cusur în eseuri devine, în poezie, o apocalipsă notată din perspectiva unui spectator mizantrop şi un cântec despre detaliile prozistice ale morţii generale. Imaginaţia lingvistică, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se află într-un acord discret cu emoţia unui bărbat peste care trec, în găşti compacte, motociclişti, şoferi de taxi din Pakistan, Nietzsche şi Kierkegaard, umbra lui Lautréamont şi stoluri de tv-homunculi, scoşi din showuri de staniol reciclat.
Gothic este un titlu sub care stau, pitiţi împreună, un om puternic şi un altul aparent neajutorat şi cu toate porţile deschise. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cel de-al doilea! E tot Ştefan Bolea pregătit să intre la bal. (Doina Ruşti)
Poezia lui Ştefan Bolea se află la vârsta trufiei. Şi a catastrofei. Poetul simte enorm şi vede monstruos. Din fericire pentru poezia lui, vocea care-i dictează este nu numai provocatoare şi sarcastică, ci şi încărcată de forţă. Şi expresivă. (Marta Petreu)
morţii mai mor o dată II
morţii privesc de la geam
au ochii închişi dar eu ştiu că se uită
nu-i nimeni pe stradă
parcă toţi au murit şi mă urmăresc cu ochii bulbucaţi
de parcă ar trece parada militară
mă plimb singur prin oraşul pe care l-am întemeiat
l-aş recunoaşte şi-n somn
farmacia kafka, bulevardul kierkegaard, statuia în care nietzsche îl
înnobilează pe cioran, turnul lui schopenhauer, magazinul de piane
hölderlin, canalul schumann, parcul de distracţii baudelaire,
spânzurătoarea tyler durden
singur în oraşul pe care l-am construit prin aceleaşi mijloace prin care au ridicat mafioţii las vegas în deşert
prin introspecţie progresivă şi controlată
singur
şi am pulsul neregulat, mă sufoc şi pe mărul lui adam parcă mi s-a înfipt o gheară
în seara asta mă odihnesc în braţele diavolului
îl voi strânge la piept şi mă va dezmierda cu răsuflarea lui de sulf
şi-o să adorm pe armoniile unui cântec de leagăn intonat de fantome
dar până atunci trebuie să mă strecor printre privirile morţilor
îi văd în casele lor
se uită la televizor, cinează, cântă la vioară, vorbesc pe messenger,
spală rufele, clipesc ipocrit cu ochii închişi
şi dacă sunt singurul om viu în cosmosul acesta de mucava?
singur într-o imensă morgă, într-o necropolă ridicată pe ruinele unui abator
trebuie să caut alţi oameni vii, să-i vindec şi să-i convertesc la nebunia mea
n-am altă opţiune decât să trezesc morţii şi să-i întreb dacă mai vor să trăiască o dată
dar parcă mi se pune o mască pe faţă
un liliac mi-a intrat în gură şi s-a împlântat în esofag ca un pick-hammer
şi fâlfâie din aripile lui tăioase ca frunza de pe steagul canadei
un şoarece îmi intră printr-o ureche, o şopârlă îmi iese prin alta
torc şi se alimentează din centrala electrică care este creierul meu
prin nas îmi apar coarnele unui melc care îmi face endoscopie cu cochilia lui
iar prin buric îmi iese suliţa sfântului gheorghe
sunt gravid cu balaurul
şi parcă mă taie somnul
şi poate mor şi eu
Leave a Reply