Jamie Oliver, cel mai îndrăgit bucătar din Marea Britanie, a ajuns celebru datorită modului său pragmatic şi simplu de a găti feluri de mâncare sofisticate. Vedetă TV, autor a numeroase bestselleruri şi, când timpul îi permite, baterist într-o formaţie rock, el a cucerit chiar şi exigenta Americă. Pe lângă talentul culinar extraordinar, farmecul personal şi înfăţişarea i-au atras atenţia şi simpatia publicului. Preocupările lui profunde cu privire la o alimentaţie sănătoasă şi la importanţa muncii susţinute pentru obţinerea succesului l-au transformat într-un model, dovedind că, dincolo de Jamie cel jovial şi amabil, se află un om extrem de serios şi de devotat meseriei sale.
Pornind de la relatările şi mărturiile prietenilor, rudelor şi colegilor lui Jamie, autorii au realizat o biografie pătrunzătoare şi inteligentă, un portret complex şi complet al unei personalităţi despre care, în mod surprinzător, se cunosc prea puţine amănunte.
Leave a Reply