Spencer Johnson – Cine mi-a luat Caşcavalul?

UnknownCine mi-a luat caşcavalul este o poveste creată de dr. Spencer Johnson pentru a-l ajuta să facă faţă unei schimbări dificile din viaţa sa. După aproape zece ani, cartea se numără printre primele 10 cele mai citite titluri din lume.

O asemenea performanţă se datorează faptului că autorul reuşeşte să pună la dispoziţia cititorului o imagine realistă despre felul în care pot fi abordate schimbările care intervin în viaţa fiecăruia, în timpurile noastre. Acest fapt este confirmat, de altfel, şi de lunga listă a celor mai prestigioase companii americane şi internaţionale care au recomandat această carte angajaţilor lor. Schimbarea, întâmpinată de oricine cu strângeri de inimă, fie ele datorate fricii sau entuziasmului este descrisă cu multă culoare şi umor prin intermediul unei parabole extrem de sugestive.

De acelaşi autor

Darul. Succesul începe în prezent

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *