Sorin Lucaci (laureat al concursului Concursului Literar Na’ional Incubatorul de condeie)
cândva eram trist acum nu mai sunt
acum e bine
cândva erau maluri abrupte cu flori şi rădăcini de copac
şi totul era aşa ca un fel de rostogolire
peste altă rostogolire
cândva ne plimbam de nebuni prin iarmaroace
cu miros de zahăr şi scorţişoară
cu ghirlande împletite la gât şi era cald
cândva inima îngerului meu păzitor
ca o hiperbolă
rătăcea prin saloane de vodevil
se recomanda tuturor cu nonşalanţă
eu sunt îngerul carmin şi ştiu să cânt la clavecin
mă veţi auzi oricum mai încolo
cândva simţul meu olfactiv adulmeca umbra pianistului
fără niciun fel de orientare muzicală
pianistul cu „încăpăţânare de geniu”
cândva oh, doamne! cândva inima tatălui meu ruptă în bucăţi
ca o pâine proaspătă
la sărbători devenite cu timpul tradiţionale
cândva ei vorbeau despre îngeri şi despre arhangheli
şi despre arhei
acum nu mai vorbeşte nimeni
3
acum toată lumea tace
de parcă tăcerea ar fi fost ridicată la rang de virtute
sau se mai vorbeşte aşa pe la răspântii doar prin semne
limba muţilor
cândva te plimbam în caleşti cu ciucuri roşii şi broderii şi brocart
plângându-mi în hohote isterice fericirea şi nebunia
cândva mă cuibăream nocturn între coapsele tale
de un roz natural
stârnind turme diafane de elefanţi
cândva mergeam în vacanţe homerice
cu arbuşti pitici şi scoici şi calamari
şi ţărmuri foarte foarte fine
acum vă implor daţi-mi un final de poem
până nu mă podideşte sângele pe nas
de atâta nostalgie
Leave a Reply