Sorin Adam Matei – Idei de schimb

Sorin Adam Matei persistă şi prin acest nou volum, Idei de schimb, în greşeala de a nu fi de acord cu establishment-ul cultural de la noi. Profesor asociat la o universitate americană, nu uită că „veşnicia s-a născut la sat.”  În primele pagini pledează, într-un loc în care autorităţile nu prea au pedalat, în emanciparea lumii rurale.  Sigur că civilizaţia nu poate fi adusă cu forţa, într-un loc în care altele sunt valorile comunitare. Ca şi consătean, prin tată cu Busuioc, pot fi în dezacord cu autorul. Nimeni nu l-a oprit pe tenorul de show-bizz să-şi cultive vocea. Poate că profesorul a uitat că doar cine nu vrea nu face în România o facultate. Costel Busuioc a ajuns o emblemă de măscărici peste comunitatea slujită cu har de bunicul meu. Altul era universul de valori în care credea părintele Moise, bunicul meu, plecat devreme la cer, de frică poate să nu mai prindă blestemul prapurilor roşii.

Însă, ce pot fi în acord cu Sorin Matei este dezvoltarea şi explicarea exhaustivă a conceptului său de „boier al minţii.” Românii sunt într-o goană nebună pentru lauda performanţelor şi preamărirea celor cu simbrie. Poate o mai multă moderaţie, ne-ar face şi pe noi mai europeni. Cât despre America mult visată, e un continent prea îndepărtat pentru români. Poate că nici nu căutăm modelele pe care le venerăm.

Nu poţi fi în dezacord cu scrierile sale, mai ales că afirmaţiile sunt bine documentate. Ce se simte în lirica textului e o uşoară dramă, chiar o frustrare, la care ar trebui să fim părtaşi nu să o persiflăm, după stilul nostru caracteristic.

Idei de schimb compun o platformă de dialog, de care nu prea avem parte, noi cei dintre linii, vorba lui Mihăescu. Dar de-o implicare tot suntem datori.

de acela;i autor:

Idolii forului

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *