Având la bază serialul de televiziune de mare succes inspirat de seria de romane semnate de L.J. Smith, Jurnalele lui Stefan dezvăluie adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în realitate între Stefan, Damon şi Katherine… şi cum a debutat triunghiul amoros din Jurnalele vampirilor. Goniţi din Mystic Falls, orăşelul lor natal, atât Stefan Salvatore, cât şi fratele lui, Damon, ajung în Europa, căutând să-şi reia existenţa de la început. Numai că Samuel, un vampir bogat şi viclean, are alte planuri în privinţa lor. Mai întâi, îi distruge lui Stefan traiul paşnic, iar apoi îi pune în cârcă lui Damon cele mai îngrozitoare crime din câte a văzut vreodată Londra. Uniţi împotriva duşmanului lor comun, Stefan şi Damon rămân surprinşi când îşi dau seama că ura lui Samuel are legătură cu femeia care le-a schimbat vieţile pentru totdeauna. Bântuiţi de amintirea lui Katherine, cei doi fraţi constată că fragila lor alianţă este pusă la grea încercare. Vor reuşi ei oare să treacă peste rivalitatea lor, ca să-l înfrângă pe Samuel, înainte ca acesta să-şi poată duce la îndeplinire suprema răzbunare?
Leave a Reply