Sławomir Mrożek – Opere alese. Proză scurtă I

Stan Velea: „Proza scurtă este primul dintr-o serie de Opere alese în trei volume, care cuprind creaţiile reprezentative ale celebrului scriitor polonez în domeniile prozei şi al teatrului deriziunii. Schiţele şi povestirile apărute acum pentru prima dată în versiune românească rotunjesc sugestiv fizionomia artistică a dramaturgului de renume mondial. Inteligenţa sclipitoare şi acuitatea observaţiei, dublate de o capacitate rar întîlnită de a transfera în forme originale derizoriul realităţii în cîmpul artei durabile fac din fiecare intervenţie a acestui maestru neîntrecut al poantei seci, lapidare o lectură fermecătoare, mai totdeauna încheiată cu concluzii instructive. Ridendo castigat mores…”

Slawomir Mrozek s-a născut la Borzecin în Polonia. Emigrat în 1963, a trăit pe rînd în Italia, Franţa, SUA şi Germania de Vest, revenind în Polonia abia în 1997. A scris proză scurtă, două romane parodice, cîteva scenarii radiofonice şi de film şi mai multe piese de teatru în formula teatrului absurd, care s-au jucat pe toate marile scene ale lumii.
Volume traduse în limba română: Tango, Bucureşti, 1967; Fuga în sud, Bucureşti, 1970; Teatru, Bucureşti, 1986; Dragoste în Crimeea, Bucureşti, 1998; Povestiri 1990�1993, Iaşi, 2001; Croitorul şi alte piese, Iaşi, 2002.
În acest an, Slawomir Mrozek a primit ordinul Legiunea de onoare în grad de Cavaler pentru merite în cîmpul literaturii şi pentru contribuţia la dezvoltarea culturii franceze.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *