Sigmund Freud – Opere Esenţiale. Nevroza la copil: Micul Hans şi Omul cu lupi. Vol. 8

Cititorului i se prezintă în acest volum două din analizele descrise detaliat de Sigmund Freud.
„Micul Hans este ilustrarea terapiei unui caz de „angoasă isterică” a unui băieţel de 5 ani, „excepţional de atractiv şi de inteligent”, terapie care a avut un rezultat foarte bun, de vreme ce, după 14 ani de la terminarea ei, „tânărul Hans” s-a prezentat la Freud mărturisindu-i că nu-şi mai aminteşte nimic despre analiză sau tulburările sale din copilărie.
„Omul cu lupi” reflectă aceeaşi viaţă de două ori: în oglinda superficială a pacientului, pe de o parte, şi în oglinda cu ape tulburător de adânci a psihanalizei, mânuită chiar de Freud, pe de altă parte. Este uimitor să constaţi, prin acest dublu joc de oglinzi, cum evenimente din cea mai timpurie copilărie, de obicei neglijată, se dovedesc a fi de o importanţă decisivă pentru întregul destin al omului.
Ambele cazuri de nevroză la copil sunt fundamentate teoretic de concepţia freudiană conform căreia originea oricărei tulburări psihice a unui adult se află în evenimentele traumatice din copilărie, care au perturbat evolutia dezvoltării sale ulterioare.

De acelaşi autor

Opere Esenţiale. Nevroză, psihoză, perversiune. Vol. 7

Order Opere Esenţiale. Nevroza la copil: Micul Hans şi Omul cu lupi. Vol. 8 Preţ @ RON29,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *