Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio la Buenos Aires în 1936, descendent al unei familii de italieni, este papa numărul 266 al Bisericii Catolice şi șef al statului Vatican. A fost ales la 13 martie 2013 de către membrii Colegiului Cardinalilor după renunţarea la pontificat al lui Benedict al XVI-lea, după a cincea rundă de vot din a doua zi a conclavului.
La douăzeci şi unu de ani a fost hirotonisit ca preot iezuit, cristalizându-se astfel vocaţia sa religioasă, devreme descoperită, pentru care a abandonat studiile de inginerie chimică. A fost profesor de literatură şi psihologie.
După o bogată activitate ca preot şi profesor de teologie, a fost uns de către Papa Ioan Paul al II-lea, episcop titular auxiliar al oraşului Buenos Aires. În doar câţiva ani şi după ce a fost director spiritual şi confesor în Biserica Societăţii lui Iisus din oraşul Córdoba, a devenit Arhiepiscop de Buenos Aires, cardinal primat al Argentinei şi preşedinte al Conferinţei Episcopale.
Din poziția de cardinal a făcut parte din Comisia pentru America Latină, Congregaţia Clerului, Consiliul Pontifical pentru Familie, Congregatia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, Consiliu Ordinar al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor şi Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţi de Viaţă Apostolică. Are 77 de ani.
La 13 martie 2013, monseniorul Jorge Bergoglio a fost ales succesorul lui Joseph Ratzinger pentru a ocupa, sub numele de Papa Francisc, scaunul lui Petru. Această carte, rezultat al conversaţiilor cu Sergio Rubin şi Francesca Ambrogetti, este o confesiune, mărturisită la persoana I, despre evenimentele ce au marcat viața actualului pontif.
În paginile acestea, într-o manieră desluşită şi intimă, Jorge Bergoglio povesteşte cum a ajuns familia sa în portul Buenos Aires în 1929, circumstanţele naşterii sale, cum şi-a petrecut copilăria, şi cum din pricina unei grave pneumonii a simţit primele semne ale vocaţiei religioase. Ne vorbeşte şi despre intrarea sa la seminar, de primele ore predate, de experienţa sa ca profesor de psihologie şi literatură… până la apariţia „fenomenului Bergoglio”, după ce Ioan Paul al II-lea l-a uns cardinal.
Bergoglio acceptă să răspundă cu sinceritate şi curaj, la întrebările directe şi pătrunzatoare care îi permit să mărturisească modul său de gândire, cu luciditatea care îl caracterizează şi fără să ocolească niciun subiect incomod: de la cum trebuie să fie trăită experienţa rugăciunii, trecând prin celibat şi activitatea pastorală a Bisericii, până la scandalurile sexuale sau opinia sa despre dictatura argentiniană.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply