Securitatea cea nouă şi cea veche l-a stigmatizat pe Oskar Pastior, punându-i pe frunte eticheta de informator. Un alchimist al cuvintelor, cum demult nu am mai citit (recomand Jaluzele deschise, jaluzele închise, apărută recent la editura ART), este pus la zid pentru un şantaj ordinar din vremuri apuse. Dosarul săunu ar fi apărut, dacă viaţa lui de gulag nu ar fi fost urcată pe postament literar de Herta Muller. În Leagănul respiraţiei, poetul sibian este întruchipat în personajul Leo Auberg, un tânăr de 17 ani deportat într-un lagăr de muncă forţată. Dacă nu ar fi scris laureata Premiului Nobel despre suferinţa acestui remarcabil prestidigitator al vorbelor, tovarăşii nu ar fi săpat în tenebre. Şi cât de mişeleşte au lovit, direct în presa germană, ştiind că autoare vine la Bucureşti.
Nu întâmplător am lăudat editorialul lui Mihail Gălăţeanu care spune că Securitatea i-a dat Nobelul Hertei Müller Dacă nu ar fi ostracizat-o, poate autoarea nu ar fi dezvoltat aşa un complex al revoltei, în aproape 20 de cărţi. Aici a biruit şi hulita instituţie.
În rest, apar doar anumite dosare, cele care convin serviciilor secretete. Ofiţerilor activi, foşti delatori ordinari, care colcăie prin administraţie, presă şi lumii afacerilor nu li se găsesc nici măcar o filă. Asta nu-i absolvă, pentru că vorba mea, timpul îi biruie pe toţi. HRISTOŞI SĂ FIŢI, NU VEŢI SCĂPA NICI ÎN MORMÂNT!
Leave a Reply