Volumul analizează modul în care se conjugă instituţional acţiunea internaţională în gestionarea securităţii, într-o perioadă marcată de sfârşitul Războiului Rece şi într-un spaţiu care, deşi a fost numit „butoiul cu pulbere al Europei”, face parte din lumea considerată „civilizată”. În dezbaterea dintre cele două importante tradiţii ale ştiinţelor sociale —explicativă, ce cuprinde nume precum Durkheim sau Marx, şi interpretativă, weberiană, autorul se plasează în cadrul celei de-a doua. Crizele din Europa de Sud-Est din anii ’90 sunt discutate în contextul schimbării mecanismelor instituţionale de gestionare a securităţii internaţionale, într-o abordare constructivistă ce ia în considerare atât factorii materiali, cât şi pe cei ideatici.
Leave a Reply