Fănuş Neagu împlineşte în a doua zi de Paşte, pe 5 aprilie, 78 de ani. Unul dintre cei mai prolifici scriitori, considerat de unii Păstorel Teodoreanu al modernităţii, de alţii, simplu, Nea Fane, e pironit la pat de o boală încurabilă. „Zi-i că am neoplasm, că doar eşti intelectual, nu cancer”, i-a replicat recent lui Ovidiu Ioaniţoaia.
Omul care a trăit şi i-a supravieţuit lui Stalin, dribleurul de geniu al cuvintelor, un fel de Dobrin al scrisului, mereu cu capsa pusă, rău de gură, dar magistru la scris, a călătorit prin două regimuri mereu cu vagon Lee.
De pomină rămân în istoria presei întâmplări legate de el. La Campionatul Mondial din 1966, din Anglia, fiind trimis special al presei de partid, nu a mai ajuns la Londra şi a preferat să rămână cu bunul său prieten Ion Băieşu în Paris, de unde urmărea meciurile pe un proiector şi dădea cronici prin telefon. Secţia de partid i-a băgat în şedinţă pe ceilalţi gazetari acreditaţi: „Tovarăşi, aţi ajuns degeaba la Londra. De ce nu relataţi precum tovarăşul Fănuş, la care se vede că e acolo? Voi daţi doar minutul şi scorul”. Fănuş Neagu continua să trimită corespondenţe din Paris ca şi cum ar fi fost în Anglia.
Pe patul său de la Elias e trist că nu mai poate bea un vin, din acela gurguliu, dar citeşte. Simte că nu a acumulat destul. Caută volume de Ezra Pound şi nu le găseşte. Scrie la ultima lui carte: “Asfinţit de Europă, Răsărit de Asie”, locul unde noi vom trăi o anumită formă de existenţă.
Tânărul plecat cândva din Grădiştea, alintat de mama Fănuş, nu ştia la acea vreme că numele său va ajunge în elita Academiei Române. Acum, pe un pat de spital, mărturiseşte o viaţă plină de împliniri literare şi un destin deloc tragic. Prin el parcă şi cuvântul s-a mai rotunjit, iar limba a primit un alt gust prin metaforele unui împătimit al lojelor stilistice şi un nebun al gradenelor literare.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea”, în revista Revista „Tânărul scriitor”. În anul 1959 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, iar în 1968 „Îngerul a strigat”, primul său roman, considerat evenimentul editorial al anului. În anul 1972 „În văpaia lunii”, volum de nuvele. În anul 1972 „Cronici de carnaval”, volum de publicistică. În anul 1977 „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, roman. În anul 1977 „Cronici afurisite”, volum de memorialistică reunind tabletele semnate în rubricile de sport din Ziarul „Scînteia Tineretului” şi revista „Luceafărul”. În anul 1977 i se joacă piesa „Scoica de lemn” la Teatrul Nottara din Bucureşti. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic şi „Olelie” la Teatrul Naţional din Bucureşti. În anul 1987 „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătăţii”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”. În anul 1994 „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galaţi.
Leave a Reply