Scriitorul lugojean Constantin Buiciuc a terminat brusc socotelile cu viaţa

Marţi, 3 ianuarie, în jurul orelor prânzului, ne-a părăsit, în urma unui infarct, cu totul prematur şi pe neaşteptate un mare om de cultură al Lugojului – profesorul Constantin Buiciuc, anunţă Redeşteptarea.

Ultima oară ne-am întâlnit la lansarea cărţii mele „Ţigara unui viitor de paie” şi a cărţii Doinei Uricariu: „Scara leilor.” Era plin de viaţă.

A colaborat şi cu Bookiseala.ro, scriind mai multe recenzii.

Născut la 22 mai 1951, la Lugoj, profesorul Constantin Buiciuc s-a impus ca poet, prozator, dar şi critic literar caracterizat prin erudiţie, metodă, empatie şi stil, având în paralel şi o importantă carieră jurnalistică, la publicaţia „Actualitatea” din Lugoj, unde a fost redactor şef. S-a aflat în fruntea a două importante publicaţii culturale lugojene, ca redactor şef adjunct la „Banat” şi „Actualitatea literară”.

Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timişoara, profesorul Buiciuc a colaborat la numeroase reviste literare, precum „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Amfiteatru”, „Steaua”, „Flacăra”, „Reflex”, „Cuvinte româneşti” etc. În anul 2006, devine membru al Uniunii Scriitorilor – filiala Timişoara.

Dintre volumele sale publicate amintim culegerea de poezii „Cartea poeţilor”, Lugoj Press, 1994; Dimineaţă târzie”, Timişoara, Editura Marineasa, 1995; „Un strigăt sub Turnul Eiffel”, note de călătorie, Timişoara, Editura Marineasa, 1999; „Sunetul, parfumul şi culoarea”, proză scurtă, Timişoara, Editura Marineasa, 2003; 15 ani de cântec pentru Dumnezeu. Corul Catedralei Greco-Catolice din Lugoj”, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; „Fântâni şi flori”, note de călătorie, Timişoara, Editura Marineasa, 2006.

În 2010, la Editura Marineasa publică un insolit jurnal de călătorie – „Ce căutaţi aici, români?”, dar şi o remarcabilă carte de critică literară „Oglinda lui Narcis”, care va cunoaşte o a doua ediţie adăugită şi revizuită un an mai târziu. Pentru aceste volume va primi Premiul pentru Critică al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara.

Constantin Buiciuc a mai obţinut, de-a lungul anilor, şi alte premii literare: Premiul III la Concursul de poezie organizat de Biblioteca „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti (1987), Premiul II la Concursul de proză scurtă „Helion”, Timişoara (1988) şi Premiul concursului de creaţie „Vara visurilor mele”, Bucureşti (2002).

În colaborare cu jurnaliştii lugojeni Toni Boldureanu şi Nicolae Laieţiu, a publicat două cărţi: „Pariu cu istoria”, Timişoara, Editura Marineasa, 2002 şi „Personalităţi politice lugojene”, Editura Marineasa, 2003.

Prin dispariţia sa din această lume, profesorul Constantin Buiciuc lasă în urmă un mare gol. Lugojul a pierdut nu numai un erudit, dar şi un om de dialog şi de echilibru, care nu va putea fi vreodată înlocuit.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

4 Responsesto “Scriitorul lugojean Constantin Buiciuc a terminat brusc socotelile cu viaţa”

  1. livia spune:

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l primeasca in imparatia Sa! Condoleante familiei!

  2. anda spune:

    Dumnezeu sa-l ierte si condoleante familiei.

  3. Camelian Propinatiu spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca langa cei drepti!

  4. narcis spune:

    Prin trecerea in vesnicie a Dlui Profesor cultura romana,in general,si cea banateana, in special,a pierdut un reprezentant de seama.Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!Condoleante familiei indurerate!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *