Un scriitor spaniol a renunţat la un meci de fotbal pentru a fi prezent la dezbateri
Rosa Montero a fost de departe cea mai distinsă, şarmantă, sigură pe ce spune, scriitoarea spaniolă, prezentă la Bookfest. „De când mă ştiu pe lumea asta, mă ştiu scriind poveşti. La cinci ani am scris despre o serie de şoareci vorbitori” , spune autoarea cunoscutelor cărţi Inima infernului, Ziua inocenţilor, Stăpân iubit şi mai ales Povestea regelui străveziu. A mărturisit celor prezenţi că ea scrie prima oară în minte. Dacă se aşează la o coadă la ghişeul unei bănci şi vede că intră o femeie cu un copilaş de mână, se gândeşte că aceasta poate fi un ucigaş care din lipsă de bani să atace cu vreun pistol de apă, doar din nevoia de a face rost de bani. Rosa Montero nu scrie doar poveşti, chiar le spune şi le spune excelent. Citeşte mai mult >
Dacă Montero spune mai plastic că „nu ea alege romanele, ci personajele o aleg pe ea”, în cărţile barselonezei Najat El Hachmi, de origine marocană, “acestea cos, fac de mâncare, ciorovăiesc”, aşa cum explica traducătorul Călin Alexandru care, totodată, a recunoscut că s-a specializat în limba română după ce a tradus “Ultimul patriarh”: “aşa am învăţat că există şliţ şi la fuste.”
La standul Curtea veche zau apărut la un moment dat doi rockeri, căzuţi parcă dintr-un film cu Jimmy Hendrix: Florin Galiş şi Ray Loriga. Greu să-ţi dai seama care este „starul rock al literaturii europene”, aşa cum l-a descris New York Times pe autorul “Prânzului dezgolit,” în varianta contemporană. El, de fapt, şi recunoaşte influenţa beat a operei sale. “Prefer să fiu slăbănog, decât să fiu celebru” (Jack Kerouac) scrie în deschiderea cărţii sale Căzuţi din cer.
Dacă la un stand vecin Radu Aldulescu, un român care scrie la fel de bine şi acoperă acelaşi stil underground, dar care nu poate trăi din scris, îşi lansa noua sa carte, a unsprezecea, Ray Loriga era detaşat. Şi-a câştigat independenţa financiară încă de la primul roman “Días extraños”, tradus în zece limbi. Iar acum bate recorduri de încasări din dreptul de autor. Chiar dacă era mai puţin charismatic decât Montero, îşi ştia lecţia prezentării. Nu făcea mofturi la interviuri, precum autorii români. Nu întreaba la ce bun interviul, unde se dă, ce urmăresc prin acesta, la ce publicaţie, cine e în conducerea ziarului sau televiziunii, de ce ai bască şi nu ai şapcă. Spaniolii prezenţi la BOOKfest ne-au convins la fiecare pas că sunt conştienţi că se află la muncă, nu la o tribună de idoli. Apropo de Idolii forului, această carte, coordonată de Sorin Adam Matei, a avut, conform aprecierilor editorilor săi, vânzări peste aşteptări.
Pentru a câştiga bani, autorii spanioli, nu neapărat de mâna întâi, scriu şi opt ore pe zi. Ray Loriga deplângea lipsa timpului pentru socializare. Nu s-a mai întâlnit de un amar de vreme cu fostul său prieten, regizorul de succes, Almodavar, pentru care a şi scris câteva scenario de film.Fiind întrebat despre asemănările dintre Franco ;i Ceauşescu, a replicat: „amândoi, bastarzi”. Curios e că pentru el, comunismul nu a avut aceleaşi consecinţe ca nazismul.
La standul Humanitas, Gabriel Liiceanu, încremenit în proiect, lansa cărţi după cărţi, în calitate de editor. Şi-a prezentat şi noua sa carte Întâlnire cu un necunoscut.
După ce administratorii ROMEXPO au făcut viaţa organizatorilor un calvar, temerarul hispanist Horia Barna, adus pe ultima sută de metri în comitetul de organizare al Târgului, încerca să mai dreagă busuiocul. Pe lângă organizare, scenă, spectacole, mai avea treabă şi cu prezentarea autorilor. Vorbea despre preşedinţia spaniolă a Uniunii europene, despre forţa regatului de a atrage fonduri pentru cultură, dar şi despre pasiunile şi reverenţa socială de care se bucură scriitorii de la Madrid în jos sau în sus, dincolo sau dincoace de meridiane.Un excelent interviu realizat de Sorin Bogdan:
Mai mult decât bere…
Agenţia de relaţii publice More then pub, care se prezintă drept o formă fresh, pe site-ul său, a venit cu “chitul de nuntă”. Specializată pe marketingul direct de papuci, de urcuşul şi coborâşul pe cat-walk, mai mult decât pub-ul ratează ocazia de a se afirma. Pierzând startul, oamenii săi se plimbau zăbăuci, la chişcul de informare era ca la tarabă. Nimic nu se puteaafla decât ce-i scis pe ecran. Te umpleai de nervi. Noroc că Milagros Frías ne-a aşteaptat calmă, înţelegătoare. Ea e sigură că formatul actual al cărţilor nu va dispărea, chiar dacă “omul este un călător care îşi ia mereu cu el o carte cât mai subţire”. “Sigur că visul oricui e să aibă în 180 de grame, 150 de cărţi”, zicea Montero, râzând. Toţi spaniolii, de fapt, erau convinşi că publicurile de carte, fie online, fie de biblioteci, nu se vorîncaleca, ba mai mult: “vor fi complementare”. La un stand din apropiere, un cuplu trecut de vârsta a treia încerca noul Iriver.
Grigore Cartianu, autoproclamat Gregoire Ecrivain, cum s-a prezentat la întâlnirea cu Coehlo, lansa cu generali de armată, revoluţionari, oameni din sistemul de represiune, martori sau chibiţi, cartea sa despre execuţia ceauşeştilor. Succesul de casă s-a simţit, mai ales datorită preţului redus. Codrin Ştefănescu a făcut vocalize la staţie. E înd în direct la “zero Tv.”
Ray Loriga vorbea clar şi explică coerent cariera sa de succes. Tiraje de zeci de mii, 18 limbi în care a fost tradus, despre viaţa sa plictisitoare, opt –zece ore de muncă pe zi, clipele de bucurie pe care I le dă Real Madrid, despre articolul care-l predă săptămânal la El Pais. O existenţă deloc complicată. Simplă, dar eficientă.
Scriu ei după şabloane? Autorii au refuzat să recunoască. Nici despre banii pe care îi câştigă n-au vrut să comenteze prea mult. Tabieturi puţine, profesinalism şi dedicaţie. Nu se feresc să scrie scenarii de soap-opera. Pot fi ei consideraţi meseriaşi ai scrisului? Asta doar cititorii pot spune.
În pavilionul Spaniei, Rosa Montero a povestit cum la 27 de ani, când lansa prima ei carte, a fost o catastrofă. Se bâlbâia, nu ştia să lege la televiziune două vorbe. Acum dă o lecţie de professionalism. Dar autorii români nu au timp să audă pe alţii, prea se ascultă doar pe ei.
Ion Cristoiu a lansat Găina fără bilet, un volum de satiră de cea mai bună calitate. Volumul colectiv De ce m-am întors, coordonat de Sandra Pralong, s-a bucurat de un succes neaşteptat.
Dacă Curtea veche l-a adus pe Petru Popescu, cu sprijinul ziarului Jurnalul naţional, editura Corint l-a avut pe spezele Ambasadei Canadei pe Rawe Hage, un autor de forţă stilistică şi în vogă peste ocean.
Prezenţa autorilor spanioli la BOOkfest 2010 a fost posibilă datorită Federaţiei Editorilor din Spania, a Institutului Cervantes şi nu în ultimul rând al ministerului culturii de la Madrid.
Leave a Reply