De Marius Ghilezan
Sanda Budiş a fost mai mereu o femeie excepţională. În vorba ei tăioasă, în judecăţile-i clare, prin privirea-i ascuţită şi limpede am simţit mai mereu siguranţa unei personalităţi de forţă care nu are nimic din spiritul mirotic. E din seminţia biruitorilor. Recunosc că i-am împărtăşit mai mereu spiritul de frondă faţă de sistem, dar nu şi optimismul incorigibil. Adâncindu-mă în lectura cărţii Fata tatei şi mama fetei am redescoperit aceea lume de boieri autentici care ştie cum să-şi educe copiii. Citind şi intrând în domeniul de poveste al unei familii care a construit mai mult decât a putut să dărâme o întreagă clasă politică uzurpatoare în peste 50 de ani, mă simt şi eu alături de distinsa arhitectă mai puternic. Deşi a pierdut totul (în valori materiale) a avut puterea să se ridice deasupra unei tagme de mitocani prin înălţimea sa apostolică. Ea ştie crezul şi-l împărtăşeşte. Binele, Regele şi Patria!
www.protv.roSanda Budis � Fata tatei si mama fetei
Altruistă. Lumea ei e de poveste. Simplă. Cinstită. Fermecătoare. Din elita marilor arhitecţi, opusă demolatorilor din casele cu pitici ale Piperei noastre. Dacă tatăl ei a fost ofiţer de carieră al Armatei Regale, căzut prizonier la sovietici, unchiul ei a parcelat Mamaia, a construit edificii culturale şi azi i se consumă memoria printre „drepturile litigioase”, alături de cele 2000 de hectare revendicate, dar neretrocedate ale familiei sale boiereşti, printre toate nedreptăţile, doamna Sanda Budiş nu a abdicat. Ea speră că binele şi frumosul vor reveni acasă, odată cu revenirea Dinastiei Române pe tron.
Cartea ei este povestea unei vieţi zbucimate şi bombardate. Un simplu obuz aruncat de americani în 4.04.44 a lăsat familia ei fără casă. Nu au disperat. Nici nu au plecat în Vest, aşa cum le recomanda un ofiţer sovietic de rang înalt. Au continuat să spere, să reziste, încredinţaţi în forţa binelui.
Povestea cărţii nu e doar o arhitectură de caracter, ci şi o probă de rezistenţă a spiritelor curate. Citind nu-ţi vine să crezi, ca unul născut în comunism, ce fel de oameni au existat în Români de dinainte de prăpăd. Câţi militari ca şi Costică Hurezeanu, care după ce a fost luat prizonier ofiţerul de care avea grijă, tatăl Sandei Budiş, a dezertat de pe front, a trecut munţii pe jos la Braşov de unde a luat documente şi banii, pe care i-a ascuns în cizme şi i-a returnat familiei la Bucureşti, mai există astăzi? Câţi oameni ar mai returna o diademă pierdută doamnei aflate în pagubă?
Cartea e plină de fresce de caracter. Un fel de biserică din munte. George, primul născut al familiei tatălui ei, cu o carieră lungă în magistratura din Câmpina, locul în care activau atâtea companii petroliere, a preferat să moară sărac decât să abdice de la principiile morale. Câţi judecători mai sunt azi de dimensiunea acestui om prin sălile paşilor pierduţi?
Doamna Sanda Budiş evocă fără resentimente o lume dispărută tragic, dar plină de semnificaţii simbolice ale binelui ortodox. A plecat printre străini, dar nu şi-a uitat niciodată locul unde şi-a construit personalitatea şi a fost educată să fie OM. Întradevăr, doamna Sanda Budiş, mama Sandrei Pralong, merită majusculele, într-o lume în care italicele rămân încovoieri de conţinut ale unei lumi fără rădăcini.
Fata tatei şi mama fetei este o carte care alături de Maxilarul inferior, volum al Doinei Uricariu nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui creştin care cultivă binele ascuns în poporul român.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply