De Marius Ghilezan
Sam Savage a reuşit, prin cartea sa de debut “Firmin”, să depăşească la vânzări nume mari ale literaturii americane contemporane, precum Ken Follett şi Stephen King. Scriitorul debutează la 67 de ani. Seamănă cu Fidel Castro la pilozitatea facială şi are un stil inconfundabil. Aşa cum a mărturisit, s-a documentat câţiva ani pentru construcţia personajului care acum face cifre de vânzări astronomice.
Firmin, eroul cărţii, îi aduce profesorului din Carolina de Sud celebritatea. La scurt timp de la apariţia poveştii din librăria cu chiriaşi nepoftiţi, traducerile au curs pe bandă rulantă.
Dar ce a stârnit aşa de mult interesul cititorilor? Povestea este a unui şobolan pricăjit, născut într-o familie modestă de rozătoare, fiind mic şi neajutorat.
Mama sa, Flo, o beţivă şi o alterată social în lumea tenebrelor, nu avea grijă de micuţ. Nu-i dădea de mâncare. Mai avea alţi doisprezece fraţi. Membri familiei şi-au făcut adăpost într-o librărie dintr-o zonă săracă a Bostonului. De foame, Firmin rodea cărţi.
De mic, şobolănuţul făcea ce ştia mai bine. Toca orice fel de filă, cu rigoare şi tact. Mai târziu, gusturile sale s-au rafinat. Ştia să facă diferenţa între stiluri literare (Proust nu are acelaşi gust ca şi Joyce) şi, până la urmă, a învăţat să citească. Prima lui întâlnire literară a fost cu “Veghea” lui Finnegan, pagini care căptuşeau adăpostul familiei. Eroul poveştii, hrănit cu slovă literară, şi-a depăşit condiţia de simplu rozător. S-a emancipat. A dobândit cunoaştere şi ştiinţă de oameni. La un moment dat recunoştea cărţile după gust.
Ştia, de exemplu, că otrava de şoboloani dă o “senzaţie ciudată de bună, un amestec de brânză Velveta, asfalt fierbinte şi Proust”. A ajuns chiar într-o familie şi cânta la pian. Dar cel mai rău îi părea că nu poate comunica la fel ca oamenii. Învăţase ceva semne, dar nu era luat în serios şi asta-l amăra rău de tot.
Ce reuşeşte în mod strălucit marele laureat al Târgului de anul trecut de la Frankfurt este să amestece tandreţea acestui mic şobolan cu răutatea lumii umane. Cartea, chiar dacă autorul nu vrea să recunoască, este o alegorie. Cititul nu te salvează de singurătate, nici de marile ratări ale vieţii, dar îţi dă posibilitatea să-ţi schimbi condiţia. Cum rozătorul, venit din lumea tenebrelor, a putut urca la înălţimea condiţiei umane, de ce oare şi un om din vârful muntelui nu ar putea deveni un înţelept al lumii? Cam asta vrea să ne transmită Savage într-un text literar de rară savoare şi un fir epic antrenant, provocator şi plin de reflecţii. Condiţia umană şi-a găsit în această scriere un nou reper. Merită citită.
Leave a Reply