În 2007, Editura Riad El-Rayyes din Beirut a publicat Proba mierii, un roman erotic scris în limba arabă. Cartea a fost considerată un fenomen fără precedent în ţările islamice şi a creat un adevărat şoc în presă şi în rândul publicului. Scrisă cu mult umor şi voluptate, cartea lui Salwa Neimi este o poveste senzuală care combină cu subtilitate mărturisiri ale autoarei, fragmente vechi de texte erotice aparţinând tradiţiei uitate a literaturii clasice arabe şi istorii despre aventurile amoroase ale unor femei din zilele noastre ce trăiesc sub sceptrul mentalităţii musulmane.
«(…) Primul loc în topul vânzărilor din Liban şi bestseller în toată lumea arabă. Interesant este că această carte a fost aplaudată de cotidianul libanez Al-Akhbar, ziar apropiat de Hezbollah, care a lăudat curajul scriitoarei de a publica primul roman erotic arab.» Cotidianul
«Roman erotic prin excelenţă, Proba mierii marchează un moment decisiv în literatura arabă modernă.» Al-Akhbar, Liban
«Salwa Al Neimi anunţă declinul unui mare tabu al lumii arabe: sexul!» Reuters
«Cea mai îndrăzneaţă scriitoare de limbă arabă.» aljazeera.net
«A zis cineva că nu există sex în societatea islamică? – se întreabă autoarea. Dimpotrivă! Iată o carte energică şi cultă care este dovada acestui fapt. Un roman care, de la apariţia sa, în 2007, se înscrie pe lista celor mai bune vânzări de carte din lumea arabă.» Elle
Leave a Reply