Dacă spun că a fost o zi plină, scrie Luca Niculescu în jurnalul său de pe RFI, mi-e teamă că nu mai găsesc epitet pentru ce urmează să se întample mâine…
În primul rând, Salonul de Carte a fost plin de copii și liceeni. Cum era zi de școală, mulți profesori și-au adus copiii in vizită. Standurile de benzi desenate au fost literalmente luate cu asalt. Dimineața devreme am văzut echipe de polițiști bine echipați care descindeau la salon. „Unde or merge?” am intrebat. „La raionul de cărți polițiste” – mi-a răspuns cineva. Am râs, dar nu era o glumă. Chiar acolo și erau! Polițiștii le explicau copiilor, cu ajutorul unor manechine, cum anchetează un „loc al crimei”. Inutil să spun că era puhoi de copii care voiau sa atingă „probele”.
În același timp, la standul românesc, alți copii erau invitați să deseneze. O operațiune de succes, după câte mi-am dat seama, copiii nu mai voiau să plece de acolo, deși trecuse ora la care trebuia să se termine lecția de desen, iar participanții la următorul eveniment mureau de nerăbdare să îi înlocuiască pe copii….
Având multe emisiuni în direct, nu am avut timp să urmăresc dezbaterile de la standul românesc, dar atrag ceva lume: i-am văzut defilând acolo pe Dinu Flămând, Solomon Marcus, Basarab Nicolesco, Principele Radu, Adrian Cioroianu, Stelian Tănase, Petre Răileanu și mulți alții. Câteodată sunt mai aprinse, alteori, mai calme. Standul CNL ( Centre National du Livre ) are o agora care găzduiește și ea dezbateri cu români și nu numai. Azi a fost una despre literatura minorităților la care a participat, printre alții, Varujan Vosganian, al cărui roman, „Cartea Șoaptelor” are parte de cronici bune în presa franceză. Dezbaterea care a strâns însă cea mai multă lume ( sute de persoane ) e cea la care a participat fostul ministru de externe, Hubert Vedrine, despre relațiile franco-germane. Normal, într-o Europă în criză… Mâine moderez și eu o discuție în Agora, cu Matei Vișniec, Petre Cimpoeșu și Răzvan Rădulescu: „Putem sa râdem chiar de orice?” se numește discuția. Sunt foarte curios să văd câți spectatori vor veni să urmărească o discuție despre umorul românesc…
Evident că, într-o formă sau alta, a continuat să se vorbească despre incidentul de la inaugurare, cu tinerii mascați. Întrebarea tuturor este, cum au putut să intre, când intrarea sa făcea numai pe baze de invitații? Vom vedea cine va da răspunsul… Alții se așteaptă la o noua mișcare de protest, într-una din zilele foarte aglomerate ale Salonului, mâine – poimâine? În orice caz, agenții de securitate sunt mult mai puțin prezenți decât au fost ieri. Continuă și discuția despre „absenții” de la Salon. Într-un interviu pe care ni l-a dat la RFI România, ambasadorul Franței a spus că „absenții greșesc”, într-un alt interviu, directorul Institutului Francez spunea că e „trist” pentru că nu au venit toți scriitorii pe care i-a invitat Franța. Unul dintre organizatori mi-a mărturist cu umor următoarele: ”Atunci când am ales România ca invitată de onoare ne-am gândit că alegem o țară prietenă, francofonă, francofilă, de unde nu va veni nicio problemă. În plus, aveam o relație bună cu Horia Roman Patapievici și știam că putem conta pe ICR. Am vrut să evităm problemele și ne-am trezit cu o situație în care mereu explodează câte ceva, cine se aștepta la asta? Dacă voiam o țară cu probleme, alegeam Marocul, de exemplu”.
Am mai aflat câte ceva și despre felul în care s-a organizat pavilionul românesc. A fost atâta brambureală, încât, până acum o lună practic nu era semnat nimic. În cursul vizitei pe care a făcut-o la Paris în februarie, premierul Ponta și-a dat seama că situația riscă să derapeze serios și a numit un fel de echipă de „comando guvernamental” care a rezolvat situația pe ultima sută de metri: contracte semnate în ultimul minut, lucrări până în ultima secundă, nervi, mulți nervi. Și apoi, în dimineața inaugurării, cineva își dă seama că nicăieri în stand nu apare cuvântul „România”. Repede-repede e facut un banner ca să știe totuși vizitatorii că vin în pavilionul țării – invitată de onoare. Era și timpul…
Salonul de carte nu se limitează la România, din fericire. Barcelona, celălalt invitat de onoare, are un stand mai mic decât al românilor, dar mai bine organizat. Cărțile sunt mai vizibile, culorile sunt calde.
Am vazut în seara asta și înghesuiala serioasă în jurul locului unde belgianca Amelie Nothomb semna dedicații. Sute de persoane așteptau după grilaje de fier, ca la concerte. Îmbrăcată în negru, cu una dintre celebrele pălării pe cap, Nothomb are, cu stilul ei gotic, ceva de copil îmbătrânit prematur. Nu sunt un fan al cărților ei, cu exceptia unui roman simpatic ( primul ? ) „Uimire și cutremur”.
Momentul de bucurie al zilei a fost discuția cu cei doi cetățeni de onoare ai orașului Rădăuți: americanul Norman Manea și francezul Matei Vișniec. Mult umor, vă invit să ascultati discuția, dacă aveți timp, pe site-ul RFI. Despre exil, viitorul literaturii, francofonia americană și americanofobia franceză.
Sâmbătă, dupa cum spuneam, va fi o zi foarte plină. Începem la 12.00, cu o emisiune despre traducere, limba Europei. Invitații vor fi mai mulți traducători de limba română și, în primul rând, Laure Hinckel, cea care s-a ocupat de selecția scriitorilor români pentru Salonul de Carte. La 15.00, Lucian Boia va fi în studiou pentru o discuție despre istoria comună franco-română. Iar seara, dezbaterea din Agora, despre care am vorbit. Sper să fie timp și pentru jurnal.
preluat de pe RFI
Intrebarea e daca cine mai proiecteaza vreun flashmob asociat boicotului Salonului, fie si la standarde Harvard, e constient ca pericliteaza Nobelul românului Cartarescu! Presa internationala prezinta cum-necum si punctul de vedere al contestatului, raspândind astfel alegatia ca imaginea de autor foarte tradus ar fi fost umflata artificial de fosta conducere ICR.