Ultimul suspin al Maurului este povestea „plină de zgomot şi furie” a lui Moraes Zogoiby (poreclit „Maurul” de către mama sa, una dintre artistele cele mai de seamă ale Indiei), a familiei şi a ciudatei sale vieţi care se scurge de două ori mai repede decât a celorlalţi. Prin analogie, însă, este şi povestea Indiei secolului XX, cele doua planuri împletindu-se pentru a crea o lume plină de personaje felurite, de pasiuni nebuneşti şi mistere întunecate, de fărădelegi, de inocenţă şi cruzime, de‑a lungul a patru generaţii de negutatori de mirodenii, artişti şi revoluţionari. Două elemente unifică aceste aparent incompatibile direcţii în care o ia povestirea. Primul este reprezentat de Aurora Zogoiby, mama Maurului, punctul de atracţie şi de respingere, de fascinaţie şi groază al cărţii. Cel de-al doilea este metafora palimpsestului, imaginea care se suprapune peste o alta imagine deja existentă, textul scris peste unul dinainte. Cititorul ce ar putea obosi de ritmul dublu la care trăieşte şi povesteşte Maurul poate alege să pornească doar pe câteva dintre drumurile pe care le deschide textul.
Leave a Reply