Salman Rushdie – Orient, Occident

Reunind nouă povestiri publicate pe parcursul mai multor ani, Orient, Occident reia una dintre temele predilecte ale lui Salman Rushdie, şi anume suspendarea între două lumi de care se simte atras în egală măsură şi pe care este, tot în egală măsura, dispus să le critice. O încercare de apropriere şi definire culturală a doua teritorii care şi-au spus cuvântul în formarea sa ca scriitor, volumul de faţă problematizează percepţia celor două universuri şi propune un spaţiu intermediar, în care memoria, istoria şi imaginaţia se întâlnesc şi se fertilizează reciproc.

„Rushdie este cel mai important scriitor postcolonial al subcontinentului. În lumea imaginată de el, băieţi indieni din Kensington le cântă cântece de Neil Sedaka unor fetiţe pe nume Seherezada, iar diplomaţi asiatici îşi dezvăluie fanteziile de fani Star Trek.” The Times Literary Supplement

De acelaşi autor

Grimus

Patrii imaginare

Ruşinea

Seducătoarea din Florenţa

Versetele satanice

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *