Rudolf Steiner – Faust consideraţii spiritual ştiinţifice. 2 volume

UnknownI. Faust, Omul Căutător„Nu ne putem apropia de înţelegerea lui Faust pe baza unor premise cu suflu scurt, ci trebuie să ne cucerim lărgimea de orizont a privirii. Conferinţele oferite aici ne dau bazele pentru înţelegerea lui Faust. Ele nu sunt nişte comentarii concepute în camera de studiu a unui erudit, ci o introducere în regiunile ştiinţei spirituale, de mână cu o operă poetică inspirată de ele, ale cărei taine sunt puse în lumina potrivită abia cu ajutorul acestei ştiinţe spirituale. Pe alte căi nu se ajunge la miezul problemei lui Faust. Şi această lucrare poetică, cea mai mare creată de spiritul german, va putea deveni populară abia atunci când ştiinţa spirituală va impregna viaţa culturală a poporului într-o măsură la fel de mare cum au făcut-o în ultimele secole ştiinţele naturii.” Marie Steiner (1931)

 

II. Problema Faust

„Înainte de Rudolf Steiner, nimeni nu a putut conduce în fântânile adânci ale înşiruirilor de gânduri ale lui Goethe, ale presimţirilor şi intuiţiilor sale în lumea acelor imaginaţiuni din care şi-au primit valoarea de veşnicie şi bogăţia de imagini cuvintele sale fin şlefuite. De-abia el ne-a dat posibilitatea de a coborî mai adânc în acele straturi ale proceselor umane plăsmuitoare de suflet, din care îşi derivă substanţa cunoştinţele de azi.”   Marie Steiner  (1931)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *