De Florin Moise
Drumul spre casă este de fapt un lung şir de rătăciri. E povestea lui Lev, un imigrant din Rusia care, după închiderea fabricii în care lucra şi după moartea soţiei, pleacă la Londra să câştige banii necesari familiei rămase acasă: mama şi fetiţa. Ca orice om are şi el dreptul la visare. Vine de la gaterul din Baryn să-şi încerce pe Tamisa norocul. Acasă nu mai e de lucru. Familia-i moare de foame. Lucrează la oră. Împarte fluturaşii lui Ahmed cu „Halal Meat”. Doarme într-o groapă. Iarba nu-i miroase ca în pădurea de lângă ai lui. O caută pe Lydia, pasagera care nu-l lăsa la venire să fumeze. Ea ii face rost de un job. Ba chiar de două. Lucrează 14 ore. „Niciodată să nu arăţi că eşti obosit, chiar dacă eşti,” îşi spune între cele două slujbe. Din puţinul câştig vorbeşte acasă. Mult la telefon. Îşi găseşte o gazdă mai prietenoasă. Nu rece sau pierdută în ceaţă. Chiar îi vorbeşte ca unui om. Lev uitase că şi el e om. Îşi desface sufletul în faţa necunoscutului. Îi spune că Marina, soţia sa, a murit din „cauză că mânca prea puţină carne roşie sau prea multă dulceaţă de trandafiri”. De fapt, zona era radiocativă. Munceşte mereu cu gândul să se întoarcă bogat acasă. Trece prin clipe grele. Dar nu disperă. Îşi caută prin Londra, care nu e El Dorado visat de estici, drumul către casă. Poate doar Sophie, tânăra engelzoaică îi mai potoleşte puţin dorul. Dar şi ei îi tot vorbeşte despre Auror. Acolo unde şi-a îngropat destinul şi nevasta. Lectura este de prea deseori pe două planuri. Nu ca în „Testamentul francez” al lui Makine. Mult mai trist. Dar mai realist.
Lev se chinuie, dar nu renunţă. Într-un azil îi povesteşte unei paciente internate de visul lui de a avea acasă un restaurant. la fel ca cel în care lucrează. Dar banii nu-i ajung decât pentru trimis acasă la mamă şi la fetiţă, restul rămân pentru supravieţuire. Când, ca cititor, credeai că s-a împăcat cu gândul ratării, un testament al bătrânei din azil îi împlineşte ceea ce prin muncă n-ar fi reuşit. Acea sumă de 10.000 de lire pentru cochetul lui restaurant din Auror. Dar când se întoarce acasă, totul dispare sub şenilele unui noi şantier. Se construieşte un baraj. Îşi pierde casa şi o ia din nou de la început.
Rose Tremain ne copleşeşte cu o lectură incitantă, provocatoare, despre Europa de Est şi Londra de azi, despre culturi ce-şi dau întâlnire surprinzător, despre dileme, bucurii şi suferinţe, aspiraţii şi speranţe… şi, mai ales, despre căutarea acelui „acasă” din fiecare dintre noi.
„Un roman admirabil al talentatei Rose Tremain.” The Guardian
De acelaşi autor
O poveste reală…
o adevarata poveste despre, viata de azi…de maine…
MERITA CITITA !
O super carte am primito cadou de ziua mea si a fost un cadou superb.
Superba cartea! O recomand tuturor, chiar merita citita.
asa-i. povestea oricărui emigrant român. Alergi o viaţă pentru ceea ce alţii dobândesc într-o zi de şmecherie balcanică
Vad cateva erori in recenzie: nu se spune nicaieri ca este din Rusia, ba mai mult se pare ca tara lor este in UE si deci au drept de munca in Marea Britanie, ceea ce cam exclude Rusia. A doua eroare, sau poate o exprimare neclara sau o intelegere inexacta din partea mea, batrana din azil nu ii lasa mostenire, ci ii scrie un cec de 3000 de lire inainte sa moara, iar restul pana la 12 000 de lire a reusit el sa stranga.