Roger Scruton – Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi

CopertaÎncepând încă din primii ani ai secolului trecut, câţiva filozofi şi istorici, câţiva eseişti şi antropologi au semnalat intrarea culturii occidentale într-un iremediabil declin. Astăzi, despre criza culturii se vorbeşte pe nenumărate voci şi pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înţelegem mai exact ce se întâmplă cu noi, că pătrundem mai adânc sensurile tradiţiei noastre culturale şi că vedem mai clar încotro se îndreaptă cultura contemporană? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări pornind de la rădăcinile religioase ale culturii înalte şi de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. În Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi, rând pe rând, romantismul, modernismul şi avangardele artistice au căutat să dea un răspuns consistent evacuării sacrului şi ritului din viaţa socială, apoi comercializării tot mai accentuate a artelor şi, în sfârşit, naufragiului lor deplin în ceea s-a numit kitsch. Cât priveşte speranţa într-o renaştere a culturii înalte, ea nu poate veni, crede Scruton, decât din regăsirea sensurilor originare, a acelor sensuri care ne pot purta către o participare reînnoită la viaţa etică a comunităţii.

De acelaşi autor

Kant

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *