Pe Rodica Ojog Braşoveanu am cunoscut-o undeva prin anii ’90. În casa părintească din spatele Tribunalului Mare, nu departe de restaurantul Bucur, parcă timpul aristocraţiei de altă dată îngheţase. Storurile trase, mobila veche, tablouri de familie, ca într-un asfinţit de poveste, un fum aparte au conservat o stare şi un spirit. Avea cultul discuţiilor interminabile. Nu-i plăcea să iasă din casă, mulţimea o stânjernea. Venită dintr-o familie liberală de tradiţie, evident că era de partea noastră a contestatarilor FSN. Nopţi interminabile disecam speranţele. Nici nu simţeam când „Big-ban-ul” ei bătea de ziuă. Fumam pachete întregi de ţigări. Nu suporta să deschidem geamurile, chiar dacă dinspre micuţul parc din apropiere, oţetarii îşi trimiteau spionii de polen. Ar fi povestit zeci de ani despre lumea aristocraţiei interbelice.
Părinţii ei erau avocaţi renumiţi. De la mama sa primisese o educaţie aleasă. A studiat la „Maison de Francais” – o şcoală laică foarte elegantă, care venea ca o replică la „Notre Dame” de Paris. Sfârşitul democraţiei a găsit-o într-o sărăcie lucie. Ajunsă cu greu în Facultatea de Drept, a fost exmatriculată în octombrie 1956 pentru „atitudini duşmănoase”. Mult mai târziu a avut dreptul să se reînscrie. Despre acei ani vorbea cu greu, dar cu o privire vie şi o forţă greu de descris. Vindea bijuterii ca să supravieţuiască. Apoi s-a măritat cu un om de condiţie bună pe care a trebuit să-l părăsească. Voia să fie altceva decât femeie în casă. Pentru că era o tipă frumoasă, l-a găsit uşor pe altul. Actorul Camil Braşoveanu i-a fost cel mai mare sprijin pentru cariera de scriitor. A ştiut cum să-i insufle încrederea.
Când am cunoscut-o, toţi cei dragi nu mai erau. Deloc o femeie singură, trăia viaţa din plin. Îi plăcea să se laude la coniac fin şi o ţigară bună că nu a trebuit să lucreze niciodată, de parcă cele 35 de cărţi ar fi fost sirop de tuse.Avea sigur şi ea tabieturi, dar toate erau legate de aceea lume apusă a şerveţelului, dulceţii de trandafir şi a dezbaterilor de idei nobile.
Banii câştigaţi din cărţi îi risipise. Fire cheltuitoare, nu a strâns nimic. „Păi nu duc dincolo nimic cu mine”. S-a dus distinsa doamnă a romanului poliţist la doar 62 de ani. În urma s-a a rămas o operă impresionantă. Romanele istorice au fost evadările sale din lumea comunistă.
Fără a avea moştenitori, cei de la Copy.ro, instituţie de gestiune colectivă a drepturilor de autor, fac bani de pe urma sa. Nimeni de acolo nu i-a adus vreun pahar de apă.
Doar o parte dintre cărţie sale:
Moartea semnează indescifrabil
Este intotdeauna interesant, cand mai putem afla despre autori cate ceva si din viata personala. De regula, stim doar ce ne redau ei, prin scrierile lor. Imi amintesc copilaria, cand tata isi petrecea dupa-amiezile citind si cand, in biblioteca familiei, printre alte carti, erau si cateva semnate Rodica Ojog-Brasoveanu. O citisem si eu cu placere…
Parca avea un nepot, Petre Brasoveanu
Am citit in tinerete cartile ei, cu multa placere.
Este minunat ca ne dati posibilitatea sa spunem citeva cuvinte despre aceasta mare doamna.Inteleg ca a fost ea insasi o mare doamna dar pentru mine inseamna mult prin ceea ce a scris.Nu am reusit sa adun tot,nu am decit 32 din cartile scrise de dinsa.Inca caut si daca am sansa le voi aduna pe toate.
Sint carti pe care le citesc si recitesc cu placere,care iti aduc acea stare speciala ca nu le mai poti lasa din mina o data ce te-ai apucat de ele si cind ajungi la sfirsit regreti ca ai ajuns acolo si ai vrea sa le incepi din nou.
Sper ca generatiile viitoare sa aiba sansa pe care am avut-o noi de a iubi cartea si de a cunoaste ce mari scriitori am avut.
Pe Rodica Ojog am cunoscut – o în facultate.
Era intr-adevăr frumosă, dar proastă. Nu am putut crede că și-a scris singură cărțile, lipsite de altfel de valoare.
Aseara am vazut pentru prima oara pe youtube interviul luat autoarei de catre mircea badea si oreste, in urma cu mai bine de 10 ani. E singura inregistrare cu ea pe care am vizionat-o si a fost o surpriza nesperat de placuta pentru mine, un fan inrait al ei….Am constatat ca are o personalitate aidoma multor franturi de personaj(e) si nu pot decat sa ma intristez stiind ca nemaifiind printre noi, nu mai are cum sa ne incante cu noi si noi romane, noi personaje, noi intrigi, si ne va priva de o mare cantitate de umor de calitate. Raman insa romanele si povestirile scrise de ea, care pot fi oricand recitite cu aceeasi placere si delectare….Cu exceptia unui volum de povestiri (banuiesc) intitulat „Povestiri de noapte buna” pe care nu reusesc sa-l gasesc la nici o editura, daca a vazut lumina tiparului vreodata…. Am sa-l caut cu siguranta pana il gasesc!
Sint realmente indragostita de cartile si autorii lor creati de Doamna Rodica Ojog Brasoveanu .Mare pacat ca am pierdut asemenea valoare .
Rodica Ojog Brasoveanu…probabil, cea mai reprezentativa scriitoare a genului politist de pe la noi. Am citit cu placere, tot ceea ce am gasit prin biblioteci sau librarii si niciodata, nu mi s-a parut ca-mi pierd timpul, ci mai degraba, ca-l castig. Capitolul forte al scrierilor sale, era fara indoiala umorul; un umor spumos, pe care mi-as dori ca sa-l intalnesc la cati mai multi scriitori. Un personaj de talia Melaniei Lupu, cred ca si-ar fi dorit sa-i fi putut da viata, chiar si Agatha Cristie; cea cu care a fost cel mai des asemanata. Am citit un comentariu in care un fost coleg de facultate, decreta scurt ca Rodica era- dupa parerea sa, doar o proasta-si mi-as dori tare mult, sa vad ce a produs in timp „desteptaciunea” lui. Deh, cand strugurii sunt prea sus…stim ce spune vulpea.
Fie-i amintirea neîntinată!
Am citit cu placere cartile ei,cine vorbeste de rau despre R.O.B.este invidios.Pastrez o amintire placuta momentelor cind i-am citit cartile.
In ultimele doua luni, momentele mele de rasfat au fost acelea petrecute in lumea descrisa de aceasta mare doamna a literaturii politiste romanesti. E adevarat ca, odata inceputa o carte, e tare greu sa o *parasesti*! Intriga, suspans, actiune si personaje simpatice precum si un umor rar intalnit!!! Pacat ca exista printre noi si oameni meschini carora le e atat de usor sa catalogheze! Ma intreb: domnule Nedelco…. ce te recomanda pe dumneata??? Si ajungem la filmele cu B.D.: *vocea si talentul* dumitale, nu-i asa?!
sunt multe inadvertente in povestea dlui.Ghilezan ..
sunt multe inadvertente in ‘povestea’ dlui Ghilezan