Prezentul tratat, Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe, rod al colaborării unor colective din UMF Victor Babeş – Timişoara, reprezintă un eveniment plăcut pentru orice specialist, oferind sugestii şi îndrumări în protezarea fixă, cu meritul de a se ridica la nivelul celor mai actuale informaţii în domeniu, din care o parte au fost abordate pentru prima oara în ţara noastră. El este stucturat într-un numar de 25 capitole, relativ echilibrate, al căror conţinut tratează atât soluţii terapeutice tradiţionale, cât şi procedee şi tehnologii moderne, unele de ultima oră, în care autorii au o experienţă semnificativă. Coloana vertebrală a lucrării o formează capitolele care abordează esenţa proteticii tradiţionale, din care s-a renunţat intenţionat la unele canoane ale protezării fixe, care nu mai au ce căuta într-o carte ce se doreşte a fi un ajutor în formarea tinerei generaţii şi perfecţionarea celor care doresc să ţină pasul, cel puţin cu prezentul. Expunerea noţiunilor şi derularea lor logică respectă cu rigurozitate un plan bine gândit, astfel ca întregul conţinut poate fi definit ca ştiinţa trecută prin experienţa clinică îndelungată a unei şcoli aflate pe calea consacrării.
Leave a Reply