Robert J. Sawyer – Programatorul divin

imagine44.90 – 39.90 Lei

O PERSPECTIVĂ PROVOCATOARE ASUPRA RELIGIEI, ŞTIINŢEI ŞI DEZASTRULUI COSMIC – Locus
Spre marea surprindere a curatorului Tom Jericho, când extratereştrii aterizează în incinta Muzeului Regal Ontario din Toronto, aceştia vor să vadă un paleontolog. Mai mult decât atât, sunt adepţi ai creationismului şi consideră că la originea Universului se află o inteligenţă exterioară. Se pare că extincţia în masă de pe alte planete coincide cu cele care s-au petrecut odinioară pe Terra, şi aceasta ar fi mult aşteptata dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Iar, între timp, o supernovă explodează în galaxie.

„O carte sclipitoare, care îi va cuceri nu doar pe iubitorii de SF.” – The New York Times
ROBERT JAMES SAWYER (născut în 1960 la Ottawa) este un reputat scriitor de literatură SF, autor de romane şi povestiri publicate în numeroase antologii şi reviste, precum Analog Science Fiction and Fact, Amazing Stories, On Spec, Nature. A câştigat patruzeci şi unu de premii naţionale şi internaţionale, dintre care se disting prestigioasele Nebula Award si Hugo Award.


Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “Robert J. Sawyer – Programatorul divin”

  1. click bubble at abubbleshooter spune:

    Hey there, many thanks for sharing your thinking in this article. This is actually a very nice blog.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *