Textele prezentate în această lucrare sunt rezultatul cercetărilor efectuate la Cheektiwaga în 1975 şi 1976 şi la Johns Hopkins în 1977.
Aceste texte au fost apoi refăcute şi completate cu unele scrieri anterioare ale lui René Girard, intercalate pe alocuri, în principal extrase ale unei discuţii reproduse în revista Esprit în 1973, ale unui eseu intitulat „Malédictions contre les pharisiens“, apărut în Bulletin du Centre protestant d’études din Geneva şi din „Violence and Representation in the Mythical Text“, publicat în MLN în decembrie 1977.
Mitologia, religia, cultura în general, chiar şi gândirea omenească, se nasc dintr-un linşaj real, un omor ritualic ce capătă virtuţi întemeietoare, dar care rămâne ascuns şi camuflat sub transfigurări fictive. Pe acest “principiu victimar” îşi clădeşte René Girard “antropologia victimară” (aici, într-o discuţie cu Jean-Michel Oughourlian, neuropsihiatru şi psiholog, şi cu Guy Lefort, medic psihiatru), străduindu-se să capteze vocea mută a victimelor ispăşitoare şi adevărul lor ostracizat “de la întemeierea lumii”: “Dacă violenţa este subiectul oricărei structuri mitice şi culturale, Cristos este singurul subiect care scapă acestei structuri, pentru a ne elibera de sub stăpânirea ei. Numai această ipoteză ne permite să înţelegem pentru ce este prezent în Evanghelii adevărul victimei ispăşitoare şi pentru ce acest adevăr permite deconstruirea tuturor textelor culturale, fără nici o excepţie”, susţine antropologul de la Stanford, supunând textul neotestamentar celei mai revoluţionare exegeze a timpurilor noastre.
Leave a Reply