Raymond Moody – Viaţă după viaţă

Ce se ascunde dincolo de moarte?

În cartea sa, Viaţă după viaţă, Raymond Moody investighează peste o sută de studii de caz ale unor oameni care au experimentat „moartea clinică” şi care au fost resuscitaţi.
Publicată pentru prima oară în anul 1975, această explorare devenită clasică a vieţii de după moarte a declanşat o veritabilă revoluţie a atitudinii opiniei publice în raport cu acest subiect, făcând din dr. Moody cea mai proeminentă autoritate la nivel mondial în domeniul experienţelor în apropierea morţii. Viaţă după viaţă a schimbat pentru totdeauna felul în care este înţeles fenomenul morţii, dar şi viaţa însăşi, fapt care explică vânzarea a milioane de exemplare unor cititori dornici să înţeleagă mai bine acest fenomen atât de misterios.
Istoriile ieşite din comun prezentate în această carte aduc dovezi că moartea fizică este urmată de o altă viaţă, aşa cum depun mărturie cei care au ajuns în această „lume de dincolo”, după care s-au întors înapoi. Poveştile lor prezintă similitudini izbitoare şi au o natură absolut pozitivă. Relatările lor emoţionante şi inspirate ne prezintă un crâmpei din pacea şi iubirea necondiţionată care ne aşteaptă pe toţi la sfârşitul călătoriei în acest plan fizic.
Order Viaţă după viaţă Preţ @ RON25,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *