„Pe capota autobuzului cerul îşi trânteşte burta umflată de păsări“. E doar unul dintre versurile în care explodează un cer urban extrem de autentic. Nu un clişeu apăsător, ci un autentic pîntece originar revărsat care modelează blocuri, oameni, bucătăriile din blocuri, cratiţele din bucătării, familiile din jurul cratiţelor. Copiii cu cheia de gît care frămîntă cerul cu pleoapele, ei indică un „acasă“ deloc comod, fără zorzoane şi floricele, şi fără indici intempestivi ai nefericirii. Acasă e acasă. Iar Raluca Gorcea a reuşit să execute perfect un joc periculos în care majoritatea poeţilor îşi rup gîtul: dragoste, familie, oraş, nostalgie. (Costi Rogozanu)
Leave a Reply