Dacă mulţi scriitori s-au folosit de carnete pentru a ţine un jurnal intim, a consemna impresii de călătorie sau diverse notaţii pregătitoare, Proust s-a slujit de ale sale doar pentru a-şi acompania opera, atât pe plan lexical, cât şi pe planul creaţiei. Din acest punct de vedere, şi în ciuda caracterului lapidar al anumitor însemnări, care poate dăuna înţelegerii lor imediate, ele constituie un aport preţios pentru o mai bună înţelegere a complexităţii procesului literar la Marcel Proust. Florence Callu Antoine Compagnon „Să adaug în ultima parte la concepţia mea despre artă. Ceea ce se prezintă astfel în mod obscur în adâncul conştiinţei, înainte de a-l realiza în operă, înainte de a-l face să iasă afară, trebuie să străbată o regiune intermediară între eul nostru obscur şi exteriorul, inteligenţa noastră, dar cum să-l aducem aici, cum să-l prindem? Putem să rămânem ore întregi încercând să repetăm prima impresie, semnul insesizabil ce era asupra ei şi care spunea: aprofundează-mă fără să te apropii, fără să o aduci la tine. Asta-i arta, singura artă. Singurul merit este de a fi exprimat ceea ce a apărut în adâncuri, căci de obicei, cu excepţia unei iluminări de o clipă, sau a unor momente excepţional de limpezi, îmbătătoare, aceste adâncuri sunt obscure. Această adâncime, această inaccesibilitate faţă de noi înşine este singurul semn al valorii – şi poate şi singura bucurie. Nu are importanţă despre ce-i vorba. O clopotniţă, dacă rămâne insesizabilă mai multe zile la rând, are mai multă valoare decât o teorie completă a Lumii. (Carnetu1, 41).” E un Proust al începuturilor, cu stângăciile, tatonările lui, fără certitudinea că va găsi ceea ce caută, dar care continuă să caute, târându-ne şi pe noi cu sine în căutarea lui, scuturându-ne de clişee, plasându-ne, printr-un singur gest, în bucuria impulsului originar.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply