Doru Braia Este deja greu şi, după cum arată perspectivele, va fi din ce în ce mai greu. România a ajuns într-un impas major după ce, vreme de douăzeci de ani, şi-a cam jucat destinul la ruletă. Indiferent de avertismentele primite de-a lungul timpului, s-a năpustit cu incoştienţă spre mize mari, fără nici un fel de acoperire, ajungând astăzi, precum jalnicul personaj al lui Dostoievski, cu tâmpla aproape lipită de „revolverul” Istoriei. Şi ea, Istoria, nu prea acordă… graţieri!
Am scris în două decenii cât alţii în douăzeci de vieţi, încercând să semnalez şi eu duiumul de erori comise chiar din momentul în care, dobândind Libertatea, oamenii au crezut (prima eroare!) că s-au lepădat spontan şi de Răul ce se cuibărise pervers în conştiinţa românimii. Unii m-au privit cu indiferenţă, alţii cu circumspecţie, cei mai mulţi cu măsluită superioritate şi doar foarte puţini admiteau argumentele izvorâte din experienţa acumulată tocmai în Viitorul la care, fără a avea habar, jinduia o ţară întreagă. Acum, efectele erorilor vor ieşi toate deodată la suprafaţă. România va avea, implacabil, proba adevărului. Al adevărului crud, neiertător…
La început a fost o revoluţie. Speriaţi însă de radicalismul inerent al acesteia, românii au înfrânat-o când nici nu începuse bine şi, astfel, paradoxalul a înlocuit normalitatea, iar Minciuna a rămas neclintită pe frontispiciul unei Românii invitate reverenţios la „tangoul” internaţional. Înmărmuriţi, observatorii sesizau cum, sub lozincile anticomuniste, se lăfăiau în continuare cei mai veroşi dintre comunişti şi cum, dintr-o dată, o ţară întreagă a fost transformată într-o simplă Sursă, din care s-au înfruptat cu neruşinare toţi, până când sărmana s-a ruinat de-a binelea.
Ceauşescu ajunsese la zidul de la Târgovişte pentru „doar” 11 miliarde de dolari, în vreme ce, după execuţia acestuia, zeci şi zeci de alte miliarde au căzut pradă cohortelor perindate succesiv pe la frâiele Puterii. S-au volatilizat capacităţi economice încă funcţionale, au dispărut Bănci cu seifuri doldora de valută forte, s-au angajat datorii imense, fără nici un pic de discernământ, dezmăţul devenind deviza oricăruia îşi dorea să nu care cumva să rămână în urma atâtor şi atâtor… „oameni de bine” (termen ce a înlocuit „revoluţionar” deja perimatul „tovarăşi”). Fost-a cineva măcar tras de mânecă? Fost-a vreunul obligat să pună la loc ceea ce şi-a însuşit cu mârşavă rapacitate? În afară de câţiva „puricei”, nu am cunoştinţă ca vreun „rechin” să fi fost „tras pe uscat”. Dimpotrivă. Au devenit toţi granguri respectabili, pe lângă care se gudură o naţiune întreagă…
A mai fost şi „valul” de retrocedări ale agoniselii generaţiilor trecute. În loc să le administreze în continuare cu chibzuinţă, românii s-au năpustit să le prăpădească prin magazinele cu mărfuri de „bon-ton” sau le-au lăsat zălog pe la tot felul de vânzători de iluzii. Ceea ce ar fi trebuit să se constituie în fundamentul structurii sociale temeinic concepute s-a transformat în doar câţiva ani în fumul himeric al imaginaţiei fără limite. Nimic în plus, totul numai în minus…
Lenea s-a instaurat mai dihai decât odinoară comunismul. Cocoţată pe „tancurile” trândăviei, rânjeşte cu sarcasm în faţa oricărui îndemn la cât de câtă hărnicie. Plătim în fiecare zi 4,5 milioane de Euro doar dobânzi (rata în creştere!) şi nimeni nu îşi suflecă mânecile pentru a mai diminua întrucâtva marasmul năvălitor. Fiecare aşteaptă de la ceilalţi rezolvarea situaţiei, conservându-şi şmechereşte poziţia de profitor fără muncă. Se reclamă judicios lipsa de productivitate, dar nimeni nu întreprinde ceva pentru relansarea economică. Doar ajustarea cheltuielilor bugetare, oricum obligatorie, nu este de-ajuns. În locul unor programe, chiar şi draconice (deh, s-a depăşit chiar şi ultimul ceas), care să demareze transpunerea în practică a proiectelor multicolor expuse, responsabilii se rezumă doar la lamentări mai mult sau mai puţin răspicate. Toţi ştiu cum şi de ce (ne fac „doct” demonstraţia), dar nimeni nu întreprinde ceva concret. Ce mai aşteptaţi, oameni buni?!…
Se tot vântură sintagma „fonduri europene”, de parcă Uniunea Europeană ar fi ca o nuntă cu dar de prin partea locului, la care românii, ca nişte miri frumos fardaţi, să fie proţăpiţi în fruntea bucatelor. Falsă perspectivă! Miliardele comunitare au fost prevăzute pentru susţinerea şi completarea efortului propriu şi nicidecum pentru înlocuirea acestuia. Grecii vor primi miliarde, pentru că au parte anual de o „infuzie” de 6-8 milioane de turişti, pe care îi slugăresc zi şi noapte mai abitir decât o făceau pe vremuri slugile de pe la curţile aristocratice. Or fi şi ei balcanici, cu metehnele binecunoscute, dar nici chiar aşa, ca noi, românii!…
Într-o bună zi, europenii se vor fi săturat de smiorcăielile românilor şi este foarte plauzibil să ne trezim, din nou, reaşezaţi în acelaşi rând cu Turcia şi ţările Orientului Mijlociu. Atunci, totul va fi fost pierdut şi vom relua istoria de la capăt. Cu toate chinurile care, în timp, ne-au transformat dintr-un popor falnic într-o oarecare populaţie promiscuă!…
Şi să nu credeţi cumva că am scris acest articol cu satisfacţia aceluia ce se vede confirmat în toate previziunile făcute! Nu, nu mă bucur. Fiecare frază m-a înlăcrimat. Un plâns ce-mi seacă inima…
Doru Braia
Leave a Reply