Când aveam noua ani, am scris o compunere, mărturiseşte ASR Principesa Margareta pe blog, pe care am lăsat-o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Daca cineva mi-ar spune azi s-o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:
“Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lânga tine.
Am acasă o fotografie cu mine copil, fiind aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.
În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele si cu mine, “Tatal Nostru”. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.
La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţa al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră ca am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor ma uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.
Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pamânt, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, el a spus: “Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celalălt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor”. M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă. continuare: http://www.princeradublog.ro/jurnal/principesa-despre-rege/
Leave a Reply