Lumea Regelui nu este un dar pe care îl fac regelui meu, ci o datorie pe care o simt, ca român. Am preferat să încep cartea cu vorbele celui de-al 33-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, care în anul 1946 şi-a pus semnătura pe un document definitoriu pentru personalitatea Regelui Mihai, aflat atunci la vârsta de 24 de ani. Textul Preşedintelui Truman, aproape necunoscut vremurilor noastre, este cea mai potrivită prefaţă a acestui volum. […]
Volumul este ideea mea, nu si creaţia mea. Cartea este rodul altruismului familiei regelui (Regina Ana, Principesa Moştenitoare, Principesele Elena, Irina, Sofia şi Maria, Principele Nicolae), al Regelui Juan Carlos, al Principelui de Wales, al Regelui Simeon al II-lea al Bulgarilor, al Regelui Constantin al II-lea al Elenilor, al Principelui Alexandru al II-lea al Serbiei, al Ducelui de Württemberg, al Principelui Lorenz al Belgiei, al lui Frederic Mitterrand, al Decanului Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, al celui de-al 675-lea Lord Primar al Londrei, al lui Keith Hitchins, Roger Griffin, Rajmohan Gandhi, Daniel J. Kornstein, Hugh Montgomery, Ivor Porter, Jenny Bocock, al presedintelui Academiei Romane, al generalului Teodor Frunzeti, al surorilor Coposu, al academicienilor Solomon Marcus, Dinu C. Giurescu, Serban Papacostea, Sorin Dumitrescu, al profesorilor Nicolae Balota, Virgil Nemoianu, Mircea Martin, Nicolae-Serban Tanasoca, Victor Neumann, Andrei Brezianu, Michael Shafir, al personalitatilor din societatea civilă Şerban Rădulescu-Zoner, Christian Mititelu, Anneli Ute Gabanyi, Ion Caramitru, Dan Grigore, Nelly Miricioiu, Ştefan Câlţia, Andrew Popper, Simina Mezincescu, Cristian Ţopescu, Mihai Creangă, Sorin Ilieşiu şi Valerian Stan, care au răspuns invitaţiei de a contribui la „întregirea lumii” regelui nostru.
Citind textele lor, am avut uneori lacrimi în ochi, alteori fiori în suflet, iar în anumite momente am simţit cuţite în stomac. Una dintre evidenţele lecturii textelor este unanimitatea cu care se vorbeşte despre loialitatea, demnitatea, iubirea şi verticalitatea morala ale regelui român.”
(Fragment din Cuvântul înainte al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României)
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply