Curtea Veche Publishing lansează joi, 24 aprilie, ora 18.30, la ceainăria Cărturești Verona (Str.Pictor Arthur Verona 13-15), “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Familiei Regale a României, în colecția “Cărți Regale”. La eveniment vor lua parte ASR Principele Nicolae al României, Principesa Eleonor Schaumburg-Lippe, Filip-Lucian Iorga (autor), Iren Arsene (director Curtea Veche Publishing). Intrarea este liberă și include și o sesiune de autografe.
Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, volumul vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa ASR Principelui Nicolae al României, despre studiile şi experienţa comunitară, despre primele sale călătorii și expediții, sporturile extreme pe care le practică, interesele şi activităţile întreprinse în folosul țării noastre.
“Principele Nicolae iubeşte foarte mult România şi simte că aici e acasă. Cred că asta îl va ajuta să învingă toate dificultăţile, să înveţe despre ţară şi să-i sprijine pe oamenii ei. Este un principe al generaţiei sale şi am toată încrederea că îşi va păstra echilibrul, modestia, şi că strălucirile trecătoare nu-i vor răpi din generozitatea şi din luciditatea pe care le are astăzi. Am speranţa că românii îi vor acorda din ce în ce mai multă încredere şi afecţiune. ” (ASR Principesa Moștenitorare Margareta a României)
Drumul spre casă , apărut la Curtea Veche Publishing, completează, astfel, colecția dedicată Familiei Regale, venind în sprijinul tinerilor, și nu numai, drept model de eleganță și implicare în societate. Cititorii vor descoperi nu doar faptul că ASR Principele Nicolae se implică în acțiuni umanitare, ecologice și educative, dar și aspecte din viața sa de zi cu zi, povești pline de tâlc din expediții și întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.
„Principele Nicolae continuă să călătorească, să cunoască lumea și, mai ales, să se cunoască pe sine. Să-l însoțim mai departe în această aventură!” (Filip-Lucian Iorga)
Leave a Reply