Prigoana. Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat, S. Lăzărescu, A. Acterian, Vl. Streinu, Al. Paleologu, N. Steinhardt, T. Enescu, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu şi alţii
Pe 1 martie 2010 s-au împlinit 50 de ani de la pronunţarea sentintei în procesul C. Noica, C. Pillat, S. Lăzărescu, A. Acterian, Vl. Streinu, Al. Paleologu, N. Steinhardt, T. Enescu, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu şi alţii. Cu această ocazie, editura Vremea a publicat o ediţie revizuită şi adaugită a documentelor procesului, apărute în 1996 sub titlul Prigoana. Documentele, intocmite de securitatea şi justiţia comunistî, poarta pecetea falsului, fiind expresia intereselor acestor instituţii aflate în slujba conducerii P.C.R. Adevărul nu poate fi citit decât printre rânduri, cu conştiinţa faptului că, încă din punctul de pornire, procesul este marcat de abuz, nedreptate şi minciună. Semnăturile anchetaţilor, smulse prin ameninţpări şi bătăi, certifică numai intensitatea terorii exercitate asupra lor. Este limpede că formulările agramate, calificativele ridicole insoţind obsesiv numele unor personalităţi („legionarul”, „trădătorul de ţară”, „fugarul” etc.), afirmaţiile stupide nu pot aparţine celor care au semnat opere intrate în patrimoniul culturii româneşti. Este necesară, prin urmare, o lectură critică a documentelor din acest volum. Ele sunt redactate din perspectiva anchetatorului şi pentru a sluji intereselor regimului comunist. Relatările doamnei Simina Mezincescu dezvăluie împrejurările în care s-a desfăşurat ancheta şi marea „distanţă” dintre cele declarate de inculpaţi la anchetî sau proces şi cele consemnate în actele oficiale. Aceste două planuri trebuie mereu avute în vedere la citirea documentelor din volum, documente care relevî imaginea dorită şi creatî, în cele din urmî, de autorităţile comuniste, interesate în organizarea procesului. (
Florin Constantiniu)
Leave a Reply