Psihologul se confruntă, de multe ori, cu dificila sarcină de a identifica sursele eşecului şcolar sau ale problemelor de adaptare ale copilului la mediul familial, la ale căror cauze profunde nu poate avea acces direct prin simpla constatare a tulburărilor în timpul consultaţiei. Desenul familiei ca test proiectiv, pe de o parte, îi permite copilului să se exprime liber prin desen şi, pe de altă parte, îi permite psihologului accesul la modul în care copilul trăieşte relaţiile cu părinţii şi fraţii şi sentimentele pe care le are faţă de aceştia.
În prezentul volum Louis Corman ne prezintă o metodă de aplicare şi interpretare a desenului familiei, un test uşor acceptat de copil, care oferă informaţii despre conflictele profunde prezente în sufletul lui. Explicaţiile clare şi numeroasele exemple de interpretări incluse în carte permit tuturor celor interesaţi accesul la un instrument eficient de sondare a personalităţii copilului şi adolescentului, pentru care nu e nevoie decât de un creion şi o foaie de hârtie.
Leave a Reply