Poetul Andrei Bodiu s-a stins la 49 de ani

UnknownAndrei Bodiu a murit ieri la Oradea, în urma unui infarct. S-a născut la 27 aprilie 1965 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1988). El a fost decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și redactor-șef al revistei Interval.

A fost membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și Uniunii Scriitorilor din România. Și-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Brașov, grup format în anii ’80 împreună cu poeții Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea și fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv “Pauză de respirație”, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.

Din dosarul său de urmărire de la Securitate s-a descoperit că prietenul său Carol Sebestein, zis Kuki, fost producător de talk-show-uri la BBC şi redactor şef adjunct la „Evenimentul zilei,” acum retras din activitatea publicistică în staff-ul PDL, turna la Securitate.

 

Jail-house rock

Există mai multe feluri de a-ţi
arăta indiferenţa.
De exemplu să te strîmbi în mijlocul unei
Şedinţe să fii întrebat dacă ţi-e rău. „Nu”
să răspunzi.
Mă gîndeam la blonda care a trecut prin faţa ferestrei
ar putea semăna cu Jessica Lange
aşa cum am văzut-o eu într-o poză foarte proastă
aşa cum mi-am închipuit-o mai bine spus
dar nu lipită cu sînii de geamul troleului
într-o după-amiază ploioasă în care totuşi
părul ei blond s-ar suprapune perfect
pe decorul întunecat „nu-i aşa?” l-am întrebat
pe prietenul meu.
Era supărat. N-a spus nimic.
A dat doar din umeri. (1991)

din volumul colectiv “Pauză de respiraţie,” ediţia a doua, Tracus Arte, 2011.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *