Piperea Gheorghe – Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii

Cartea îşi propune o abordare integrală a Noului Cod de procedură civilă, fără pretenţii de exhaustivitate, dar având rolul de a explica, dintr-o perspectivă pragmatică, noile prevederi procesual-civile, oferind, astfel, un sprijin real activităţii practicienilor.

Esenţiale pentru această lucrare sunt corelaţiile realizate între vechea reglementare şi cea nouă, fiind subliniate asemănările şi deosebirile dintre acestea. Referitor la corespondenţele cu dispoziţiile anterioare, acestea au menirea de a face trimitere la instituţiile care şi-au păstrat aceeaşi reglementare sau una asemănătoare, fiind facilitată, în plus, valorificarea doctrinei şi a jurisprudenţei bazate pe vechiul Cod de procedură civilă. În principal, sunt avute în vedere următoarele acte normative: Codul de procedură civilă din 1865, Codul civil din 1864, Codul comercial, Legea nr. 105/1992 etc. Totodată, în scopul de a înlesni înţelegerea şi aplicarea noilor instituţii, sunt evidenţiate corelaţiile între articolele din Noul Cod de procedură civilă.

Instrument de lucru pentru toţi practicienii, şi nu numai, oferind informaţii de bază care pot servi drept suport în activitatea judiciară, lucrarea are, de asemenea, natura unui ghid, a unei introduceri, pentru specialiştii în alte ramuri de drept, în vreme ce studenţilor şi justiţiabililor le oferă o familiarizare a acestora cu domeniul, deopotrivă vast şi dinamic, al dreptului procesual civil.

Autorii nu îşi propun angajarea în ample dispute doctrinare, dar reuşesc prin notele, corelaţiile şi explicaţiile care însoţesc textul de lege, cu simţ juridic responsabil şi bine dozat, să ofere soluţii provocărilor generate de noile reglementări în materie.

Colectivul de autori:

1. Piperea Gheorghe– Prof. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, Avocat Piperea & Asociaţii
2. Antonache Cătălin – avocat Piperea & Asociaţii
3. Piperea Petre – avocat Piperea & Asociaţii
4. Dimitriu Alexandru – drd., avocat Piperea & Asociaţii
5. Piperea Mirela – avocat Piperea & Asociaţii
6. Răţoi Alexandru-Şerban – avocat Piperea & Asociaţii
7. Atanasiu Ana-Gabriela – drd., cadru didactic asociat Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept, avocat

 

Order Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii Preţ @ RON299,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *