În spatele fiecărei opere de artă se află un artist, adică un om. Şi nimic nu poate fi mai util pentru cunoaşterea operei decât cunoaşterea circumstanţelor, a exigenţelor, a pasiunilor ce au determinat-o. Când este vorba despre Van Gogh, se poate spune că această operă este în primul rând viaţa lui. Pentru că nici un creator nu s-a dăruit atât de total operei sale, nici un creator nu şi-a pus în joc, într-o asemenea măsură, propria-i viaţă, ca să-şi realizeze opera. Viaţa lui Vincent constituie procesul de creaţie a unei opere picturale ale cărei motive şi ambiţii trec şi ele cu mult dincolo de artă. În această carte nu se vor găsi deci nici subtile teorii ce tind să insereze acest geniu singular. În fragilul eşafodaj al şcolilor de pictură din care se încearcă să se clădească Istoria artelor, nici referinţe la deducţiile savante – şi adesea arbitrare – ale psihanaliştilor. În schimb, pornind de la fapte şi de la opere, vom încerca să-l abordăm pe Vincent van Gogh, pe acest „nebun de pictură” ale cărui acte se explică în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, prin logică şi luciditate.
Leave a Reply