Romanul lui Petru Popescu este o reinterpretare din perspectivă laică a naşterii imaculate a întemeietorului creştinismului Isus Hristos. Din această perspectivă, până la un punct, textul lui se conformează formulei de succes inventate de Dan Brown, cu Codul lui da Vinci. Acolo Isus este căsătorit cu Maria Magdalena şi are posibilă descendenţă până azi. Aici, adolescenta Mariamne, fiica lui Ioachim şi a Anei, din satul Nazaret aflat în Iudeea guvernată de Irod, se mărită cu Iosif, rămâne însărcinată şi urmează să-l nască pe Isus.
Trama narativă începe cu sosirea în ţinut a lui Apella (Pilat din Pont), trimis al Împăratului de la Roma în căutarea unei teofanii care să coaguleze imperiul sub o credinţă mai proaspătă decât politeismul decadent al Romei şi se termină o dată cu această noapte a nunţii, rodnică, dar plină de sumbre promisiuni de viitor, viitor pe care cititorul îl cunoaşte. Ce mai urmează după întâlnirea dintre Pilat din Pont – şi el îndrăgostit de frumoasa şi voluntara fecioară – şi perechea care deja aşteaptă copilul, si dupa întoarcerea în sat a iudeilor prigoniţi de Irod, ţine de epilogul poveştii, cu ecouri grele în mintea cititorului, flatat de a sti mai mult decât personajele asupra a ceea ce le aşteaptă.
Intriga din Fata din Nazaret este foarte îndemânatică şi bine condusă, urmând reţetele romanului popular. Tehnic vorbind, autorul alternează naraţiunea la persoana a treia, când personajul din prim-planul scenei este Pilat, şi la persoana întâi, când personajul narator este chiar Maria. Ei sunt înconjuraţi de o mulţime de figuri bine conturate şi expresive: Octavia, nepoata împăratului şi soţia impusă lui Pilat imediat ce rămâne însărcinată cu unul dintre nenumăraţii ei amanţi; părinţii Mariei; bogaţii satului, în permanent război; prietena adolescentă a Mariei ucisă în locul ei, etc.
Toate personajele sunt foarte vii, Petru Popescu are o intuiţie fină a feminităţii adolescentine. Alternanţa stărilor interioare de candoare şi sfinţenie cu cele de senzualitate pură – şi tocmai de aceea lipsită de pudoare – alcătuieşte un amestec foarte îndrăzneţ. Bogăţia şi dinamismul episoadelor, respectarea şi apoi abaterea inteligentă de la firul narativ cunoscut de cititor fac lectura foarte antrenantă.
Este desigur un roman de consum, de bună calitate, cu pagini dense, despre putere, credinţă, dragoste, teme recurente în literatura autorului, cu un plus de atracţie datorat ideii pe muchie de cuţit, de negare a naşterii imaculate a lui Isus Hristos – una dintre imaginile cel mai adânc înrădăcinate în mentalul colectiv românesc şi creştin, în general. Dacă gnosticismul aproximativ al lui Dan Brown neagă puritatea lui Isus, aici autorul neagă însăşi Puritatea. E o carte care poate pune la încercare disponibilitatea publicului românesc de a distinge naraţiunea literară de cea religioasă.
De acelaşi autor:
Leave a Reply