Cronică de familie stă sub pavăza sumbră a lui Nietzsche. Senzaţia neantului interior le impulsionează membrilor Familiei voinţa de putere: să trăieşti ştiind că adevărata raţiune a vieţii constă în revelaţia neantului şi în cucerirea lui, fie că în eşec, fie că în victorie, vei ajunge la un fatal paradox: o nouă şi ultimă revelaţie a nimicului. Protagoniştii Cronicii n-ar putea trăi decât la începutul lumii, când voinţa lor de putere s-ar putea manifesta din plin, când totul ar putea fi câştigat; or, ei trăiesc la sfârşitul lumii, când nu mai este, de fapt, nimic de făcut, nimic de câştigat. Cel mai bine exemplifică situaţia de fapt traiectoria tragică, absurdă şi descendentă, derizorie, a biografiei Elvirei Vorvoreanu, cea mai vie şi fascinantă femeie lansată vreodată în proza românească.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply