Autorii români încep să vândă din ce în ce mai bine
La închiderea Târgului Gaudeamus, care a avut loc duminică seară, au fost anunţate editurile câştigătoare ale trofeelor evenimentului şi cea mai râvnită carte, decisă prin votul publicului. Pe locul I în topul editurilor s-a clasat Humanitas, urmată de RAO şi Nemira, iar cartea cea mai apreciată a fost „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste„, de Andrei Pleşu. La încheierea celei de a 19-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, a fost acordat şi Premiul Educaţia Academiei de Studii Economice din Bucureşti. La secţiunea presă, au fost premiate cotidianul Jurnalul Naţional şi posturile Europa FM şi TVR1. La agenţii de presă, Agerpres a fost câştigătoare, pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR. Articole pe aceeaşi temă 25.11.2012 La GAUDEAMUS: „Un coup de foudre litteraire” Cărţi, care mai de care mai frumoase Editurile nominalizate pentru Premiul de Excelenţă au fost: Eikon, Tracus Arte, Noi Media Print, Editura Trei, Cartier, iar cea din urmă a fost aleasă de juriu. „Premiul, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Radio România şi constă în finanţarea parţială sau totală a unui proiect editorial cu alonjă europeană „, se arată în comunicatul organizatorilor târgului.
Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” a fost acordat lui Bruno Mazzoni, pentru contribuţia de excepţie la cunoaşterea literaturii române în spaţiul european şi pentru traducerea în limba italiană a unor importanţi scriitori români, şi lui Dinu Luca, pentru traducerea în limba română a romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte”, de Mo Yan, laureatul Premiului Nobel din acest an, volum apărut la Editura Humanitas Fiction. Miss Lectura a Târgului Gaudeamus a fost desemnată Alina Mihai, studentă la UNATC. Peste 100.000 de vizitatori În cele cinci zile, de miercuri până duminică, la târg au venit 112.000 de vizitatori, peste 370 de expozanţi şi au avut loc peste 650 de evenimente culturale. Republica Moldova a fost Invitat de Onoare, iar scriitori români de peste Prut s-au aflat în atenţia specială a publicului şi a presei: Arcadie Suceveanu, Preşedinte de Onoare al Târgului, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Lucreţia Bârlădeanu, Em. Galaicu Păun, Vitalie Ciobanu. La târg au participat 15 edituri basarabene: ARC, Baştina Radog, Cartea Moldovei, Cartier, Draghişte, Epigraf, Litera, Lumina, Silvius Libris, Tehnica-Info, Princeps, Prut Internaţional, Ştiinţa, Ulise. Italia a fost partenerul privilegiat al ediţiei şi a fost prezentă cu volume publicate de 32 de edituri reprezentative pentru piaţa editorială actuală şi cu invitaţi ca Marcello Fois, scriitor şi scenarist, Sergio Valzania, scriitor, direct adjunct Radio RAI, Loredana Cornero, jurnalistă şi scriitoare, secretar general al Comunităţii Italofone de Radioteleviziune, Alfieri Lorenzon, director al Asociaţiei Italiene a Editorilor. În premieră, Târgul din acest an a oferit agenţilor literari din România şi din străinătate un cadru profesional de întâlnire, odată cu inaugurarea Centrului Internaţional de Agenţii Literare, care a găzduit 15 agenţii româneşti şi străine.
Au participat: Literarische Agentur Mertin Inh. Nicole Witt (Germania), Simona Kessler Internaţional Copyright Internaţional Agency (România), Rosalind Ramsay Literary Agency Anglia), Agenţia literară Livia Stoia (România), DS Rights & Co-editions (Anglia), Pierre Astier et Associés (Franţa), Carta e Calamaio (Italia), Tempi irregolari (Italia), Piergiorgio Nicolazzini (Italia), Eulama Internaţional Copyright Agency (Italia), Agenţia Talk Partners (România), Agenzia Letteraria Loredana Rotundo (Italia), Waterside Productions (SUA) precum şi copyright managers de la editurile La Coccinella (Italia) şi Ediciones Nowtilus (Spania). Scriitorul Pascal Bruckner a revenit în România, iar sâmbătă, 24 noiembrie, s-a întâlnit cu cititorii români la standul Editurii Trei. Tot sâmbătă, Radio România a realizat un duplex în colaborare cu Radio Vaticana şi Comunitatea Italofonă de Radioteleviziune. Moderat de Iuliana Anghel, realizator coordonator al emisiunilor în limba italiană la Radio România Internaţional şi de Rosario Tronnolone, jurnalist Radio Vaticana, duplexul i-a avut ca invitaţi pe Ambasadorul Italiei la Bucureşti, E. S. Mario Cospito, Dan Şanta, Director Relaţii Internaţionale Radio România, Sergio Valzania, director adjunct Radio RAI şi Loredana Cornero, secretar general al Comunităţii Italofone de Radioteleviziune.
care este urmatorul targ dupa gaudeamus?