Paul Miron avea 16 ani când, la o lună de la intrarea trupelor sovietice în România, a fugit din ţară. S-a alăturat Armatei Naţionale, care continua rezistenţa faţă de ruşi şi după întoarcerea armelor. Şi-a făcut instrucţia direct pe câmpul de luptă, la Frankfurt pe Oder, Brandenburg şi Dollersheim. În februarie 1945 s-a îndreptat spre Pomerania şi Prusia Orientală, unde a scăpat de puţin să fie capturat de către armata sovietică. Retrăgîndu-se spre Vest, a fost rănit în aprilie pe canalul Spree-Oder, iar în luna mai a fost făcut prizonier de către americani. Prin retraşarea zonelor de ocupaţie între Aliaţi, ca prizonier, tânărul cade din mâinile americanilor în ale ruşilor şi în fine în ale englezilor, în 29 iunie. Aceştia l-au internat în lazaretele de la Parchim, Schwerin, Hamburg şi Schleswig. Jurnalul a fost pus pe hârtie în lunile care despart Crăciunul lui 1944 de Schimbarea la Faţă din 1945. Autorul l-a crezut definitiv pierdut. L-a regăsit după aproape şase decenii şi l-a încredinţat tiparului în forma dintîi, cu puţine corijări sau adaosuri necesare bunei înţelegeri, care au fost marcate în text.
De acelaşi autor
Drumul străinătăţii. Al doilea caiet
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply