Paul Bogdan transformă proza sa autobiografică in… teatru, iar în acest caz oferă ample indicatii de regie, mai ample decât acţiunea în sine, minimală şi metaforica (poetică), care însă nu pot fi puse în scenă decât pe calculator, aşa cum se procedează cu probele tehnice ale unor clădiri sau maşini, experimentate şi continuu refăcute pe monitoare complexe. Astfel, autorul realizează în premieră, cel puţin la noi, sincretizarea ingenioasă a celor trei genuri literare: liric, epic şi dramatic. Înclin să cred că acest mod de scriere poate fi o soluţie mult aşteptată pentru literatura viitorului, prea mult aşteptată după „eliberarea” cugetului estetic acum aproape două decenii.[…] Sigur că toate aceste artificii, deloc artificiale, ci cu suflet sigur, fac din Arevahar o carte de mare atracţie, atât tehnica, actuală, cât şi afectivă, fiind şi o promisiune confortabilă pentru un viitor căutat al literaturii române.
Leave a Reply