Patrick Modiano – În cafeneaua tinereţii pierdute

Incafeneauatineretiipierdute3-picPremiul Nobel pentru Literatură, 2014

 De Alexandru Cristian
„pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie”
Trecutul ne apasă greu. Tinereţea este o povară greu de suportat pentru sufletele mature. Copii părinţilor care se iubesc sunt orfani, spune Pascal Quignard. Copii părinţilor care nu se iubesc sunt liberi.

Le Condé o cafenea plină de mister şi de miros oriental. În ea se adună toată savoarea pariziană, o savoare ce se desface în clipe ce au adunat secole de căutare şi nelinişte.  Tinerii boemi Louki, Don Carlos, Maurice Räphael îşi pierd tinereţea şi voiciunea în moliciunea cafenelei. Un loc misterios care te atrage, un loc între două lumi. Jacqueline Delanque, o fată misterioasă cu ochi ca şi scoarţa pământului îşi duce în tăcere viaţa. O suportabilă şi uşoară viaţă.

Tinereţea pierdută a acestor tineri de până într-un sfert de veac este marcată de idei metafizice, patafizice şi ontologice fără un substrat real. O filosofie uşoară, de bordel în care platitudinea cotidiană se stinge în jocul de cărţi şi băutura ce te duce spre limbul efemer parizian.

Bowing, un cronicar al cafenelelor pariziene, ne pune la dispoziţie catastiful celor care şi-au pierdut şansa şi viitorul în amăgitoarele locuri de trăit, savurând boema citadină. Personaje conturate şi pline de un realism trist, studentul la Şcoala de Minte, Louki, Roland, Guy de Vere, Pierre Caisley. Oameni marcaţi de un vid existenţial, de o neutralitate afectivă uriaşă. Oameni pierduţi în anonimatul metropolelor, oameni ce şi-au construit tragedii din secunde şi clipe banale.

Louki este o fiinţă tristă, orfană de mamă care este dependentă de călătorii. O dromomană tristă prin cotloanele vizibile şi invizibile ale Parisului. Prietenia ei cu Jeannette o va duce într-o lume de vis euforică, care se va opri într-un moment de tristă visare. Liniştea pe care Louki o găseşte este pacea unui suflet tânăr dar plin de povara suferinţelor.

               Patrick Modiano  a scris În cafeneaua tinereţii pierdute, cu gândul de a descrie inutilitatea irosirii vieţii, greutatea tinereţii şi imaturitatea sufletească. Tinereţea este o perioadă dificilă datorită visului şi a tendinţei de a mări impactul oricărui eveniment.

Un roman plin de o tristeţe, un elogiu adus tinereţii şi voinţei de a nu rata marile şanse pe care viaţa ţi le oferă. Un roman al unui lauraet Nobel ce a descris admirabil traumele existenţei umane şi incertitudinea vieţii.

 

Modalitatea cea mai bună de a scăpa de o fantomă este să o priveşti în ochi, Patrick Modiano.

 

Cu timpul toate lucrurile grave devin puerile şi joviale, Patrick Modiano.

 

Scris de Cristian Alexandru

Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti, masterul de Securitate şi Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. Este doctor în Informații și Securitate Națională al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. A publicat volumele de poezii Versuri Ciobite la Editura Semne-Artemis-2011, Pietre și Inimi la Editura Epublisers-2015. A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală, la Editura RAO-2014. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. A publicat peste 200 de recenzii literare. A publicat poezii și articole pe blogul personal AlexCristian.ro dar și blogul site-ului ziarului Adevărul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *