Nici nu bănuim cât de mult ne este influenţată viaţa de factorii de mediu în care trăim! Bunicii ştiau bine acest lucru, dar noi am preferat să etichetăm grăbiţi un bagaj de cunoştinţe extrem de valoros ca fiind folclor sau chiar superstiţie. Dar, autorul PAT THOMAS, un specialist în materie, demonstrează, ştiinţific şi convingător, că nu este nici pe departe aşa. Vremea, clima, radiaţiile, microclimatul acţionează, în bine sau în rău, asupra sănătăţii, psihicului, nu numai în prezent, ci, prin relaţia dintre ciclurile cosmice şi bioritmuri, chiar şi în viitor. În cuprinsul lucrării vom găsi explicaţiile unor modificări ce apar în starea noastră fizică şi mentală. Prezentând pericolele la care ne expun factorii climatici, cartea de faţă oferă şi soluţiile pentru contracararea lor. Aşadar, pentru a ne proteja sănătatea, va trebui să dăm mai multă atenţie şi…buletinului meteorologic.
Leave a Reply